Părinţii elevilor pot participa la festivităţile de sfârşit de an şcolar în spaţii deschise. Ce condiţii a pus Guvernul

Părinţii copiilor pot fi prezenţi la festivităţile de sfârşit de an şcolar în anumite condiţii. Acest lucru este permis persoanelor vaccinate anti-COVID, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR sau dacă fac dovada că au trecut prin boală.
Razvan Mihalascu
27 mai 2021, 21:10
Părinţii elevilor pot participa la festivităţile de sfârşit de an şcolar în spaţii deschise. Ce condiţii a pus Guvernul

Părinţii elevilor pot participa la festivităţile de sfârşit de an şcolar în spaţii deschise. Decizia a fost luată joi de Guvern şi este inclusă în hotărârea referitoare la măsurile de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 iunie, potrivit G4Media.

Guvernul a stabilit ca „festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar să poată fi desfășurate cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt:

  • persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
  • sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
  • sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității) în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului Sănătății”.

Citeşte şi: Gabriela Firea îi dă peste nas lui Nicușor Dan: „Am muncit 3 ani la proiect. Mă bucur că proiectul realizat de mine şi echipa mea este apreciat şi finanțat de Comisia Europeană”

Decizia figurează acum ca propunere în Hotărârea nr. 32, din 25.05.2021 a CNSU.

Documentul integral poate fi descărcat AICI.

Citeşte şi: Bilanț vaccinare, 27 mai: Numărul românilor vaccinați cu prima doză se menține scăzut. Doar 24.113 de persoane au primit prima doză în ultimele 24 de ore
Guvernul a stabilit noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Începând de luna viitoare, se reiau petrecerile private, competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spații închise. Se redeschid cluburile și discotecile, cu program limitat, ca și locurile de joacă și piscinele la interior. Numărul participanților este limitat, dar poate fi mai mare decât cel stabilit dacă toți sunt vaccinați.

Citeşte şi: Ce măsuri se relaxează de la 1 iunie. Florin Cîțu și Raed Arafat, anunț de ultim moment! Care sunt noile condiții pentru participarea la evenimentele private
 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Câtă apă se pune la ciorbă, de fapt. Aceasta e cantitatea corectă, dacă vrei să-ți iasă cel mai bun gust
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ora de vară, în 2025. Regula pe care vrea s-o impună Uniunea Europeană  
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Concurs de sănii cu volan în Maramureș: Zeci de participanți și distracție garantată
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania