Paris Jackson a împlinit 23 de ani. Ce face și cu ce se ocupă fiica lui Michael Jackson. Paris Jackson a încercat mai multe meserii, astfel că în cele din urmă s-a axat pe una singură.
Paris Jackson este cel de-al doilea copil al regretatului cântăreț, Michael Jackson, însă este și unica fiică a artistului. Tânăra, acum în vârstă de 23 de ani, a cochetat cu mai multe meserii, ajungând în cele din urmă să-și descopere talentul tot în sfera artistică, deși de când era foarte mică și-a dorit să umeze o carieră muzicală asemenea tatălui său. Vedeta a trecut prin foarte multe evenimente neplăcute, încercând chiar să se sinucidă, astfel că până la vârsta de 23 de ani a încercat să se descopere continuu pentru a-și da seama ce îi place să facu cu adevărat. Unica fiică a lui Michael Jackson s-a lăsat muzică și s-a apucat intens de cariera actoricească, astfel că acum face parte din echipa de actori pentru nousa seria care se filmează a îndrăgitului serial „American Horror Stories”. De asemenea, luna trecută s-a lansat chiar și noul ei film „The Space Between”, astfel că începe ușor să se facă remarcată și să devină cât mai cunoscută în acest domeniu.
ParisJackson a fost internată la un spital de psihiatrie. La vremea respectivă, s-a dus singură pentru a cere o internare, căci a suferit enorm din cauza decesului bunicului său, Joe Jackson. De asemenea, a suferit foarte tare după moartea artistlui, căci gurile rele vorbeau fel și fel de lucruri neadevărate despre părinte său, aducând-o în pragul disperării. În urmă cu doi ani, a ajuns de urgență la spital după ce tatăl său a fost acuzat de pedofilie.