Parlamentarii au 2.265 de angajaţi pentru care decontează 3 milioane de lei pe lună. Câţi angajaţi are fiecare

Cei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, potrivit Mediafax. Recordul este de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat, pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei.
Filip Stan
15 nov. 2013, 13:28
Parlamentarii au 2.265 de angajaţi pentru care decontează 3 milioane de lei pe lună. Câţi angajaţi are fiecare

Astfel, potrivit informaţiilor remise de Camera Deputaţilor, cei 412 deputaţi au decontat, în luna august, cheltuieli de personal pentru 1.554 angajaţi care figurează pe statele de plată aferente lunii august, în cuantum de 2.127.975 de lei.

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor remise de Senat, pe statele de plată aferente lunii septembrie figurau 711 angajaţi, care deservesc birourile parlamentare ale celor 174 de senatori. Cheltuielile de personal decontate de senatori în luna iulie au fost în cuantum de 956.315 lei.

Suma totală, decontată de deputaţi şi senatori, pentru cheltuielile cu personalul angajat la cabinetele parlamentare, pentru luna august (Camera) şi luna iulie (Senatul) este în cuantum de 3.084.290 de lei.
Potrivit Legii 96/2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputatilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare, dar nu mai puţin de o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.

Cele mai mari sume decontate de deputaţi

Deputaţii Aurelian Mihai (independent), Steluţa Cătăniu (PNL) şi Ludovic Orban (PNL) au înregistrat cele mai mari sume decontate în luna august pentru plata personalului angajat la propriile birouri parlamentare, ei solicitând Camerei să achite cheltuieli ce depăşesc, în cazul fiecăruia, 8.500 de lei.

Astfel, deputatul independent Aurelian Mihai, ales pe listele PPDD în colegiul uninominal nr. 1 Diaspora, a decontat în luna august suma de 9.973 lei, pentru cheltuielile de personal, el având 11 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi ceilalţi zece în baza unor convenţii civile.

Vezi si: Tăriceanu, om de dreapta, extrem de serios, şi cu care noi, PDL, am lucrat foarte bine

Deputatul PNL Steluţa Cătăniciu, aleasă în colegiul uninominal nr. 2 Cluj, a decontat în luna august suma de 9.320 lei pentru cheltuielile de personal, ea având 5 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi 4 angajaţi pe convenţii civile.

Deputatul PNL Ludovic Orban, ales în colegiul uninominal nr. 3 Bucureşti, a decontat în luna august suma de 8.612 lei pentru cheltuielile de personal, el având 4 angajaţi cu contract individual de muncă.

Cel mai mare număr de angajaţi al unui deputat

Un alt top priveşte numărul de angajaţi. Deputaţii Ninel Peia (PSD), Istvan Bonis (UDMR) şi Aurelian Mihai (independent) se află în topul deputaţilor cu cel mai mare număr de angajaţi pentru care au decontat cheltuieli de personal în luna august, toţi cei trei solicitând Camerei să achite plata pentru cel puţin zece angajaţi, majoritatea colaboratori.

Astfel, deputatul PSD Ninel Peia, ales în colegiul uninominal nr. 2 Ilfov, are 16 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi 15 în baza unor convenţii civile. Peia a decontat în luna august suma de 6.727 lei pentru cei 16 angajaţi ai săi.

Ninel Peia are cel mai mare număr de angajaţi dintre toţi parlamentarii din actuala legislatură. Peia este la primul mandat de parlamentar. El este secretar la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Deputatul UDMR Istvan Bonis, ales în colegiul uninominal nr. 1 Maramureş, are 12 angajaţi, toţi având statutul de colaboratori, fiind angajaţi în baza unei convenţii civile.

Deputatul independent Aurelian Mihai, ales pe listele PPDD în colegiul uninominal nr. 1 Diaspora, are 11 angajaţi, dintre care unul în baza unui contract individual de muncă şi 10 pe convenţii civile. Aurelian Mihai a decontat în luna august suma de 9.973 lei pentru cei 11 angajaţi ai săi.

Deputatul PNL Theodor-Cătălin Nicolescu, ales în colegiul uninominal nr. 4, Argeş, are 10 angajaţi, dintre care doi cu contract individual de muncă şi 8 cu convenţii civile. Theodor-Cătălin Nicolescu a decontat în luna august suma de 5.574 lei pentru cei 10 angajaţi ai săi.

Vezi si: Deputatul fugar Miron Alexandru Smarandache, oficial primit în grupul PSD

De asemenea, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, au câte 3 angajaţi, suma pe care a decontat-o fiecare de la Cameră pentru a-i plăti fiind de circa 5.000 de lei.

Astfel, premierul Victor Ponta, ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Gorj, are 3 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi un colaborator, angajat în baza unei convenţii civile. Ponta a decontat în august suma de 5.717 lei pentru plata celor 3 angajaţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ales în colegiul uninominal nr. 9 Dolj, are 3 angajaţi, dintre care unul în baza unui contract individual de muncă şi 2 colaboratori, angajaţi pe convenţii civile. Zgonea a decontat în august suma de 4.471 lei pentru plata angajaţilor săi.

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, ales deputat în colegiul uninominal nr. 3 Teleorman, are 3 angajaţi, toţi fiind angajaţi în baza unor convenţii civile.

Peste jumătate din deputaţi (237 de deputaţi din 412) au decontat în luna august, fiecare, sume de peste 5.000 de lei pentru cheltuielie personalului angajat la cabinetele parlamentare.

Vezi si: LOVITURĂ pentru PNL. Social-democraţii pot forma majoritatea la Senat şi fără liberali

Cele mai mari sume decontate de senatori

Senatorii Darius Vâlcov (PSD), Mihai Neagu (PC) şi fostul senator Antonie Solomon (PPDD), actualmente condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual, se află în topul senatorilor care au decontat cele mai mari sume pentru plata pe luna iulie a angajaţilor de la propriile cabinete parlamentare, fiecare dintre ei solicitând Senatului să deconteze sume de cel puţin 9.500 de lei.

Astfel, senatorul PSD Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei de Administraţie publică, ales în colegiul uninominal nr. 1 Olt, a decontat în luna iulie suma de 10.038 lei pentru cheltuielile de personal. Vâlcov are 6 angajaţi, dintre care 2 angajaţi în baza unui contract individual de muncă şi 4 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Senatorul PC Mihai Neagu, ales în colegiul uninominal nr. 4 Suceava, a decontat în luna iulie suma de 9.600 lei pentru cheltuielile de personal. Neagu are 6 angajaţi, toţi fiind colaboratori pe bază de convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Vezi si: Sondaj CSCI: Victor Ponta, câştigător absolut la alegerile prezidenţiale, indiferent de contracandidaţi

Fostul senator PPDD Antonie Solomon, ales în colegiul uninominal nr. 1 Dolj, a decontat în luna iulie suma de 9.500 lei pentru cheltuielile de personal. Solomon avea 7 angajaţi în baza unui contract individual de muncă, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, ales senator în colegiul uninominal nr. 3 Timiş, a decontat în luna iulie suma de 8.200 lei pentru cheltuielile de personal. Blaga are 3 angajaţi în baza unui contract individual de muncă, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Cel mai mare număr de angajaţi al unui senator

Senatorii Liviu Pop (PSD), Haralambie Vochiţoiu (PPDD) şi Marius Nicoară (PNL) se află în topul senatorilor cu cel mai mare număr de angajaţi, conform statelor de plată aferente lunii septembrie, toţi trei solicitând Senatului să achite plata pentru cel puţin zece angajaţi, marea majoritate colaboratori.

Astfel, senatorul PSD Liviu Pop, ales în colegiul uninominal nr. 3 Maramureş, are 12 angajaţi, dintre care 3 în baza unui contract individual de muncă şi 9 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Liviu Pop a decontat în luna iulie suma de 6.617 lei pentru cheltuieli de personal.

Vezi si: Deputatul Mircea Grosaru: Nu am fost înştiinţat de ANI, voi vorbi după ce primesc adresă

Senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu, ales în colegiul uninominal nr. 1 Hunedoara, are 11 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Haralambie Vochiţoiu a decontat în luna iulie suma de 4.000 lei pentru cheltuieli de personal.

Senatorul PNL Marius Nicoară, ales în colegiul uninominal nr. 3 Cluj, are 10 angajaţi, dintre care 4 în baza unui contract individual de muncă şi 6 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Marius Nicoară a decontat în luna iulie suma de 5.305 lei pentru cheltuieli de personal.

Senatorul PSD Şerban Mihăilescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Botoşani, are 9 angajaţi, dintre care 4 în baza unui contract individual de muncă şi 5 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Şerban Mihăilescu a decontat în luna iulie suma de 8.551 lei pentru cheltuieli de personal.

Senatorul PSD Gabriela Firea, aleasă în colegiul uninominal nr. 1 Ilfov, are 9 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi 7 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Gabriela Firea a decontat în luna iulie suma de 6.171 lei pentru cheltuieli de personal.

La fel ca la Camera Deputaţilor, peste jumătate din senatori (118 senatori din 174) au decontat în luna iulie, fiecare, sume de peste 5.000 de lei pentru cheltuielile personalului angajat la cabinetele parlamentare.

Vezi si: Ultimul motiv de ceartă în USL: Pesediştii îi mănâncă sandwich-urile lui Crin Antonescu

Antonescu, Tăriceanu şi Ungureanu au 3, 4, respectiv 5 angajaţi

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi foştii premieri Călin Popescu-Tăriceanu şi Mihai-Răzvan Ungureanu au 3, 4 şi, respectiv, 5 angajaţi la propriile cabinete parlamentare, pentru care au decontat sume în jur de 6.000 de lei.

Astfel, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Teleorman, are 3 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi unul în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Antonescu a decontat în luna iulie 5.674 lei pentru cheltuieli de personal.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, ales senator în colegiul uninominal nr. 2 Bucureşti, are 4 angajaţi, dintre care 3 în baza unui contract individual de muncă şi unul în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Tăriceanu a decontat în luna iulie 6.910 lei pentru cheltuieli de personal.

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, ales senator în colegiul uninominal nr. 1 Arad, are 5 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Ungureanu a decontat în luna iulie 5.900 lei pentru cheltuieli de personal.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, aleasă în colegiul uninominal 10 Bucureşti, are un singur angajat în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Andronescu a decontat în luna iulie 2.772 lei pentru cheltuieli de personal.

De asemenea, deputaţii Mircea Grosaru (minorităţi), Claudiu Manda (PSD), Liliana Mincă (PPDD), Alexandru Nazare (PDL), Florin Pâslaru (PSD), Gabriela Podaşcă (PSD), Georgian Pop (PSD), Valentin Blănariu (PPDD) şi Ovidiu Dumitru (independent, fost PPDD) au câte un singur angajat la birourile parlamentare.

VEZI SI: Zgonea, supărat pe Crin Antonescu: Câte sandvişuri poţi să mănânci de 2 milioane de lei?

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Ingredientul banal care desfundă țevile. Se folosește în toate gospodăriile
Capital.ro
Călin Georgescu schimbă complet regulile în România. Se întâmplă chiar pe 10 februarie: „Fără supermarketuri!”
Playtech.ro
Laura Vicol, imagini de neratat din club! Ţinutele sumare erau la ordinea zilei. Ce făcea deputata când...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
De ce plătesc românii printre cele mai mari taxe pe salarii, deși sunt cei mai săraci din UE și ce e de făcut: „Timpul s-a scurs demult”
wowbiz.ro
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României!
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Lucian Viziru, incident la întoarcerea în țară. A chemat Poliția
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
BREAKING | Procurorii DIICOT, percheziții la reședința Ioanei Băsescu. Este vizată și ea într-un dosar controversat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a înfuriat acum toată planeta. A anunțat public în fața tuturor: Nu recunosc!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Călin Georgescu acuză pe Eduard Hellvig de abuz de infrastructură SRI
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! A fost deschis DOSAR PENAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pensionarii care primesc 1000 de lei la pensie. Cine sunt norocoșii