Parlamentarii au început proceduri de modificare a regulamentelor şi elaborare a codului de conduită

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să organizeze un colectiv de lucru care să iniţieze un proiect de modificare a regulamentelor fiecărei Camere şi a regulamentului comun şi să elaboreze codul de conduită parlamentar.
Romania TV
21 mai 2013, 09:32
Parlamentarii au început proceduri de modificare a regulamentelor şi elaborare a codului de conduită

„Decizia principală a fost aceea de a se organiza un colectiv de lucru pentru a iniţia un proiect de modificare a regulamentelor, a regulamentului comun şi pentru elaborarea codului de conduită parlamentar”, a declarat, marţi, secretarul Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea.

El a precizat că regulamentul comun nu a mai fost actualizat de foarte mult timp şi era nevoie de o astfel de modificare.

Totodată, potrivit lui Nicolicea, regulamentele Camerei şi al Senatului trebuie puse în acord astfel încât să nu existe proceduri diferite la Senat faţă de Camera Deputaţilor.

Nicolicea a mai spus că cele două regulamente ale Camerelor trebuie să fie puse în acord şi cu Statutul parlamentarului.

„După ce acest proiect va trece de colectivul de lucru, el va intra în procedură parlamentară, la comisile comune sau comisiile de specialitate, la fiecare Cameră, în cazul regulamentelor, şi se va da votul în plen”, a mai spus Nicolicea.

El a afirmat că se doreşte ca acest colectiv de lucru să fie unul reprezentativ, fiind format din liderii grupurilor parlamentare, în aşa fel încât modificările aduse să întrunească, dacă e posibil, consensul.

Citeşte şi Parlamentarii pot depune amendamente pentru revizuirea Constituţiei până pe 27 mai

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce mașină conduce Dan Negru. Celebrul realizator TV are în garaj un bolid de 100.000 de euro
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a dat de gol. Greșeala care îl distruge definitiv: Se prăbușește
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Julia Sauter, locul 7 la Campionatele Europene de Patinaj Artistic 2025
MediaFlux
TRUMP pregătește REVOLUȚIA! AMERICANII așteaptă ziua de SÂMBĂTĂ, 1 februarie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România