Parlamentarii din Comisia comună specială pentru Roşia Montană, condusă de senatorul Darius Vâlcov, urmează să viziteze staţia pilot de tratare a apelor acide, zona protejată Tău Găuri – amenajare pentru vizitare turistică, zona protejată Cârpeni – amenajare pentru vizitare turistică, cariera Cetate, cariera Cârnic, cariera Orlea, cariera Jig.
Membrilor Comisiei le vor fi prezentate, conform programului, iazul de decantare şi amplasamentul uzinei, după care vor vizita zona protejată Biserica Greco-Catolică, mai multe primării, tăurile protejate din centrul istoric, zona protejată Centrul istoric, complexul de galerii Cătălina-Monuleşti.
Ei vor face vizite şi la depozitul arheologic şi şantierul de restaurare al casei 392, la Muzeul Mineritului – punct central al viitorului Complex Muzeistic.
Totodată, parlamentarii vor avea întâlniri cu Sindicatul „Viitorul Minerirului” şi ONG-urile locale pro-minerit.
La revenirea în Bucureşti, membrii Comisiei au programate pentru joi, începând cu ora 18.00, discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilor şi ai asociaţiilor cu activitate reprezentativă în domeniu şi cu organizatorii protestelor din Piaţa Universităţii.