Parlamentarii îşi votează marţi PENSIILE SPECIALE. Cât ar urma să câştige deputaţii şi senatorii

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni marți, de la ora 12,00, în ședință comună, pe ordinea de zi aflându-se și proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari.
Romania TV
15 iun. 2015, 13:27
Parlamentarii îşi votează marţi PENSIILE SPECIALE. Cât ar urma să câştige deputaţii şi senatorii

PNL a anunțat că va vota împotriva propunerii legislative pentru că ar institui un sistem preferențial.

„Am solicitat neintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a Statutului deputaților și senatorilor care prevede practic înființarea unei pensii parlamentare speciale. Mi s-a răspuns că, având în vedere că raportul este gata, trebuie introdusă pe ordinea de zi și eventual dacă plenul vrea să o scoată de pe ordinea de zi o să o facă. Mie mi se pare că, în ciuda unei reacții extrem de clare din partea opiniei publice, în ciuda unui evident tratament legislativ preferențial pe care îl manifestă coaliția majoritară, în continuare vor să adopte această propunere legislativă privitoare la pensiile parlamentarilor, chestiune cu care noi nu suntem de acord. Vom vota împotrivă și ne vom opune adoptării acestei propuneri legislative care instituie practic un sistem preferențial de acordare a pensiilor pentru parlamentari„, a declarat luni liderul deputaților liberali, Ludovic Orban, la finalul Birourilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

CITEŞTE ŞI PENSII SPECIALE şi pentru angajaţii parlamentarilor. Proiectul, avizat de senatorii jurişti

Întrebat dacă a înțeles care sunt cele trei praguri de calcul al pensiei în funcție de vechime, el a răspuns: „Nu am înțeles. Aici întrebați pe inițiatori pentru că ei sunt specialiști în calcule. Singurul lucru pe care l-am înțeles este că într-un fel trebuie liniștiți parlamentarii din coaliția majoritară care (…) nu vor mai avea locuri pe liste, că după ce nu vor mai fi pe liste o să primească o pensie mai mare. Asta este logica de acțiune a majorității guvernamentale”.

Potrivit proiectului de lege care modifică Statutul parlamentarului, deputații și senatorii au dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizație lunară pentru activitatea de parlamentar. De această indemnizație beneficiază cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

„Cuantumul indemnizației se acordă în limita a trei mandate și reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizației îl reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizația se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate parlamentară”, se arată în proiectul de lege.

Indemnizația de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată.

Indemnizația de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate. Indemnizația este supusă impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale de sănătate și se suportă din bugetul de stat, mai spune textul proiectului de lege.

Potrivit calculelor inițiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru duminică, 20 aprilie 2025. Paștele aduce o surpriză uriașă pentru nativii Șarpe
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Marea Autostradă, aproape gata. Se va circula ca pe circuitul de Formula 1
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul