Parlamentarii PNL care au ABSENTAT de la vot. Blaga: E clar că nu ne putem baza pe Chiuariu şi Vosganian

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, după respingerea moţiunii de cenzură în Parlament, că în şedinţa de luni a formaţiunii vor fi analizate cazurile liberalilor care au absentat, adăugând că sunt parlamentari care activează în grupurile PNL, dar pe care partidul nu se mai poate baza, acesta dând exemplul senatorilor Varujan Vosganian şi Tudor Chiuariu.
Ionela Marcu
12 iun. 2015, 12:17
Parlamentarii PNL care au ABSENTAT de la vot. Blaga: E clar că nu ne putem baza pe Chiuariu şi Vosganian

„Cinci (parlamentari PNL au absentat – n.r.) pentru că au fost doi semnatari, domnul Fenechiu şi încă un coleg de-al domniei sale, care au semnat moţiunea şi nu au fost la vot. A fost un vot mai puţin în Senat, patru în Cameră. Sigur că sunt două voturi motivate, oamenii sunt în spital cu probleme complicate, dar luni vom avea o şedinţă şi vom analiza toate situaţiile astea pentru că într-adevăr sunt şi colegi care figurează în grupul nostru parlamentar – domnul Vosganian, domnul Chiuariu, dar este clar că nu ne putem baza în continuare pe dânşii”, a declarat Blaga, la Parlament, citat de Agerpres.

Întrebat dacă rezultatul moţiunii de cenzură reprezintă şi un eşec al negocierilor purtate de către liberali cu parlamentarii UDMR, Vasile Blaga a precizat că Uniunea se teme de pragul de 5% şi de aceea tema moţiunii „nu le-a plăcut”.

„Nu, deloc. Discuţia a fost cu UDMR. Poziţia UDMR faţă de Victor Ponta este foarte clară. A fost, aş spune, uneori mai clară decât a unora dintre colegii mei, nu? O ştiţi foarte bine. Nu le-a plăcut, probabil, tema moţiunii de cenzură, dânşii având acea problemă cu pragul electoral de 5% şi tocmai de aceea am fost de acord toate partidele parlamentare ca să existe şi pragul alternativ de peste 20% în patru judeţe dacă nu îndeplineşti pragul de 5%. Deci le este frică de acest prag electoral„, a adăugat Blaga.

 Acesta a subliniat totodată faptul că „oricând, chiar şi PSD poate găsi un premier mai bun” decât Victor Ponta.

Cred că domnul premier nu face altceva decât să îşi prelungească agonia pentru că România este în criză, iar criza a fost provocată de dânsul şi este amplificată, zi de zi, de dânsul. (…) Nu a învăţat nimic de la premierul moldovean, care pentru mult mai puţin lucru şi-a dat azi demisia. Mai mult, am văzut că face comparaţii sinistre între ce este între R. Moldova şi ce este în România. Nimeni nu-şi doreşte şi nu şi-a dorit o criză în R. Moldova, dar iată un premier responsabil. România nu este în aceeaşi situaţie, nu stă România în Victor Ponta. Oricând, chiar şi PSD poate găsi un premier mai bun decât domnia sa”, a mai spus Vasile Blaga.

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins vineri moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!”, cu 194 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”. Pentru a trece, moţiunea trebuia să întrunească 278 de voturi favorabile.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai