Parlamentarii USR au trimis preşedintelui CE o scrisoare deschisă privind ordonanţele referitoare la graţiere şi Codul penal

Parlamentarii Uniunii Salvați România au trimis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, precum și comisarului european pentru afaceri interne, pe tema ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codului penal, a anunțat deputatul USR Iulian Bulai.
Filip Stan
25 ian. 2017, 15:59
Parlamentarii USR au trimis preşedintelui CE o scrisoare deschisă privind ordonanţele referitoare la graţiere şi Codul penal

„Scrisoarea deschisă prezintă conținutul celor două ordonanțe de urgență și contextul în care ele au fost pregătite. Am decis să ne adresăm Comisiei Europene pe această problemă deoarece am considerat că este foarte important să avem susținere în momente de criză din partea partenerilor și prietenilor noștri de la Bruxelles”, a afirmat deputatul USR, într-o conferință de presă.

El a susținut că, în prezent, trebuie folosite toate mijloacele pentru a opri parcursul celor două ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea Codului penal.

„Efectele acestor două ordonanțe de urgență ar fi catastrofale pentru procesul de reformă a justiției din România. Pur și simplu ne-am întoarce în timp, la începuturile reformei justiției și am anula eforturi de 10 ani de muncă în folosul democrației”, a spus acesta.

Deputatul USR a subliniat că interesul este ca România să progreseze în procesul acceptării în Spațiul Schengen, dar, în același timp, este necesar ca rapoartele MCV să reflecte pe deplin realitatea din țara noastră.

„La acest moment, situația este foarte tulbure în România și acest lucru face și obiectul îngrijorărilor reprezentanților Comisiei care urmăresc cu atenție demersul celor două ordonanțe de urgență”, a adăugat deputatul USR.

Spynews
Karmen Simionescu s-a despărțit de tatăl fetiței sale. Primele declarații ale fiicei lui Adrian Minune despre separare / VIDEO
Bzi.ro
Câte kilograme are Inna: S-a urcat pe cântar și și-a uimit fanii!
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu știe care e singura zodie care primește vești bune în următoarele 7 zile. Lecți dură pentru Gemeni
Capital.ro
Statul te iartă de la plată. Decizie pentru aproape 1 milion de români. Au obligație până pe 25 noiembrie
Playtech.ro
Nadia Comăneci, apariție BOMBĂ în costum de baie minuscul! Doamne cum arată la 63 de ani
DailyBusiness
Medicamente compensate cu 90% pentru acești români! S-A SCHIMBAT LEGEA
Adevarul
Disperată după trupe, Ucraina antrenează bărbați de 40 și 50 de ani pentru luptă
Spynews
Oana Radu a confirmat că este într-o relație! Cum și-a cunoscut artista noul iubit și cu ce se ocupă tânărul
Spynews
Acces Direct. O tânără mămică e disperată! Femeia susține că tatăl copilului l-a dus pe cel mic în vacanță și nu l-a mai adus acasă timp de 5 ani
Evz.ro
EXCLUSIV. Florian Coldea, document devastator. Aroganța cu care a încercat să intimideze instanța
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
Ce a făcut milionarul de 52 de ani pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Nu mai știe cum să o răsfețe: doar cei mai bogați își permit asta
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Radu Brînzan, un polițist de 43 de ani din Groj, a murit în timp ce tundea iarba din curte 😢
Playsport.ro
Cristiano Ronaldo și Georgina, așa cum nu au mai fost surprinși niciodată! Ce au făcut pe un iaht de lux, în larg, când credeau că nu-i vede nimeni
kanald.ro
Cum arată limuzina în formă de avion Wizz Air, care a ajuns virală pe rețelele sociale! Aceasta circulă pe străzile României și a făcut furori pe internet
Capital.ro
ADIO, DAN! România a pierdut vocea sa de aur: A plecat azi dintre noi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cristiano Ronaldo și Georgina au fost fotografiați în apă, în timpul unor momente intime, când credeau că nu îi vede nimeni! Au coborât de pe iaht și au dezlănțuit pasiunea dintre ei: e prima oară când superstarul portughez e văzut în timp ce face așa ceva
stirilekanald.ro
Gheorghe Dincă a spus ce i-a făcut Alexandrei Măceșanu! Detalii șocante
substantial.ro
Patru persoane împușcate mortal într-un tren din Chicago, suspect arestat
MediaFlux
GRAFIC creștere pensii. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu spune CÂND și CU CÂT cresc din nou 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...