Cele 10 milioane de lei va finanţa realizarea în integralitate a Programului Anual de Cercetare RATEN privind „Dezvoltarea suportului tehnic naţional şi cooperarea internaţională pentru energetica nucleară”.
Amendamentul prezentat de senatorul PSD, Şerban Valeca, a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Potrivit motivaţiei acestui amendament, activităţile de cercetare-dezvoltare, aferente suportului tehnic pentru energetica nucleară, asigură operarea în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară a Unităţilor CNE-Cernavodă, aflate în operare, susţinerea aportului la punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4. Ele vizează contribuţii tehnico-ştiinţifice pentru promovarea noului concept de reactori de generaţie IV.
Finanţarea pentru acest amendament este de la Fondul de rezervă.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat joi, pe articole, proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2018, urmând ca vineri, de la ora 12.00, să se dea votul final.