Parlamentul canadian, vot în favoarea loviturilor aeriene împotriva Statului Islamic în Siria

Parlamentul Canadei a votat luni seara, grație majorității conservatorilor, în favoarea angajării forțelor armate canadiene în operațiunea de lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupării Statul Islamic (SI) în Siria, relatează AFP.
Alina Costache
31 mart. 2015, 08:05
Parlamentul canadian, vot în favoarea loviturilor aeriene împotriva Statului Islamic în Siria

Guvernul conservator al premierului Stephen Harper a cerut săptămâna trecută parlamentului să extindă către Siria participarea Canadei la coaliția internațională împotriva SI în Irak și s-o prelungească cu un an, potrivit Agerpres.

Un număr de 142 de deputați au votat ”pentru”, 129 — ”împotrivă”, respectiv partidele din opoziție, Noul Partid Democrat (NPD, stânga) și Partidul Liberal. Cele două partide au criticat puternic, în cadrul dezbaterii din Camera Comunelor, loviturile aeriene în Siria, temându-se de o escaladare a situației.

Șeful NPD, Thomas Mulcair, a denunțat ‘‘extinderea unui război, prost chibzuit în Irak, către o nouă etapă periculoasă în Siria”. În opinia sa, ”Canada nu-și are locul în acest război ”, care nu este nici o misiune de pace sub egida Națiunilor Unite, nici o misiune a NATO.

Statul Islamic revendică atentatele din Yemen soldate cu 142 de morţi

Participarea Canadei la coaliția internațională condusă de SUA este prin urmare prelungită până cel târziu pe 30 martie 2016, potrivit moțiunii guvernului.

Soldaţi ucişi de Statul Islamic în Irak

Pe 7 octombrie 2014, Canada a acceptat să se alăture campaniei de lovituri aeriene împotriva grupării SI în Irak și a trimis în cadrul coaliției internaționale șase avioane de vânătoare F-18, două avioane de supraveghere Aurora, un avion de alimentare în zbor și alte două de transport. Aproximativ 600 de militari pentru sprijin logistic au fost staționați în Kuweit.

Aproximativ 70 de membri ai forțelor speciale acordă din septembrie 2014 consultanță și asistență forțelor kurde în nordul Irakului. Unul dintre acești soldați a fost ucis pe 6 martie, luat drept țintă din greșeală de către milițiile kurde.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Pensionare anticipată 2025. Cine poate ieși la pensie mai devreme și câți bani primește. Aceasta este metoda de calcul
Capital.ro
Călin Georgescu NU poate fi oprit. Maestrul Florin Zamfirescu a amuțit România: Câștigă cu 80%
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Apelul la care nu trebuie să răspunzi niciodată. E o mare escrocherie
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Încalcă principiile fundamentale ale Constituției României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Analiză posibilă la FBI pentru epurarea agenților implicați în anchetele împotriva lui Trump și a asaltului din 6 ianuarie
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România