Parlamentul European reiterează că România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen, condamnând prelungirea controalelor

Parlamentul European a reiterat miercuri, într-o rezoluţie, că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din Spaţiul Schengen, şi a cerut Consiliului European să aprobe aderarea celor două state, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
30 mai 2018, 16:57
Parlamentul European reiterează că România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen, condamnând prelungirea controalelor

În aceeaşi rezoluţie, adoptată cu 439 de voturi pentru,157 împotrivă şi 80 de abţineri, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale Spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre.

Reunit în sesiune plenară la Strasbourg, legislativul european ‘condamnă reintroducerea continuă de controale la frontierele interne din cauza lacunelor sistemului de azil european şi a lipsei de voinţă politică, de solidaritate şi de împărţire a responsabilităţilor’, se arată în rezoluţie.

Statele membre ar trebui ‘să întărească încrederea reciprocă în funcţionarea Spaţiului Schengen, cooperarea şi solidaritatea’, afirmă eurodeputaţii, subliniind că Spaţiul Schengen este ‘una din cele mai mari reuşite ale Uniunii Europene’.

Din cauza ameninţării teroriste, Franţa a reintrodus provizoriu controale la frontiere, prelungite deocamdată până la sfârşitul lui octombrie. Şi Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia aplică din nou, în mod provizoriu, controale la graniţe, invocând valul de migraţie din 2015.

Comisia Europeană consideră însă că situaţia se află acum sub control şi că nu mai are de ce să autorizeze astfel de verificări.

Parlamentul European consideră că ‘un mare număr de prelungiri nu sunt conforme regulilor în vigoare în ce priveşte durata, necesitatea sau proporţionalitatea lor, şi sunt, în consecinţă, ilegale’, se spune în rezoluţia adoptată miercuri.

Schengen ‘este inima cetăţeniei europene. (…) Trebuie să redăm Schengen cetăţenilor noştri’, a subliniat raportorul rezoluţiei, Carlos Coelho (PPE, dreapta), cerând statelor membre ‘să respecte toate regulile, nu doar pe cele care le convin’.

Potrivit institutului de cercetări Transnational Institute (TNI), citat de PE, ţările europene au construit mai mult de 1.200 km de ziduri şi garduri, cu un cost de cel puţin 500 milioane de euro.

‘Dacă toate ţările reintroduc controalele la frontiere în mod permanent, costul pe 10 ani s-ar situa între 100 şi 230 miliarde de euro’, avertizează Parlamentul European.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți