Parlamentul se pronunţă marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis să convoace o şedinţă a plenurilor reunite pentru marţi, ora 11, şedinţă în care aleşii să dea un vot privind avizul pe care referendumului iniţiat de preşedintele Băsescu pentru instituirea unui Parlament unicameral cu maxim 300 de aleşi trebuie să-l primească de la cele două Camere.
Filip Stan
17 iun. 2013, 11:19
Parlamentul se pronunţă marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu

Înaintea şedinţei plenurilor reunite, trebuie să se întrunească cele două comisii juridice de la Cameră şi Senat pentru a elabora un proiect de aviz asupra căruia se va pronunţa plenul. Deşi avizul Parlamentului pentru declanşarea unui referendum este consultativ, el este obligatoriu.

Pe 12 iunie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, la România TV, că este probabil ca Parlamentul să se pronunţe asupra referendumului iniţiat de preşedintele Traian Băsescu referitor la Parlamentul unicameral, cu maxim 300 de membri, în cursul acestei săptămâni.

„Parlamentul, conform ultimelor decizii ale Curţii Constituţionale, nu se poate opune decât prin tertirpuri organizatorice. Preşedintele este singurul care poate convoca un referendum pe probleme de interes naţional, dar avizul consultativ al Parlamentului este obligatoriu ca procedura să fie îndeplinite. Din punct de vedere juridic, cererile preşedintelui se introduc cu prioritate pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite”, a explicat Zgonea paşii procedurali care urmează cererii lui Traian Băsescu de convocare a unui nou plebiscit.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a estimat că votul privind avizul consultativ ar putea fi dat de către plenul reunit în cursul zilei de marţi, în care este oricum programată o şedinţă comună a celor două Camere, sau celei de miercuri.

Întrebat dacă este posibil ca referendumul dorit de Traian Băsescu să aibă loc în cursul acestei veri, Zgonea a răspuns: „Mai mult ca sigur. După ce avizul este dat, preşedintele are 30 de zile să anunţe Guvernul privind data referendumului”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a demarat procedura declanşării unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari.

Traian Băsescu a mai precizat că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

„Am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român. Mai există şansa ca Curtea Constituţională să respingă o lege care nu ţine cont de referendum. Am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Voi da posibilitatea românilor să se pronunţe, din nou, dacă doresc Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari”, a explicat Băsescu.

Preşedintele a declarat că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una „care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor”.

De asemenea, şeful statului a spus că acest decret va fi emis şi în funcţie de ce se întâmplă cu Legea referendumului, „în aşa fel încât acest referendum să beneficieze şi el de avantajul de a fi validat cu 30 la sută”.

 

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Produsul expirat pe care îl poți folosi ca îngrășământ pentru plantele din grădină. Conține calciu și are multe beneficii
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Bijuteria Munților Carpați. A apărut din lacrimile unei zâne
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Surpriză majoră! Cine îi ia locul lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari