Parlamentul ungar condamnă o declaraţie a comisarului Viviane Reding

Parlamentul Ungariei a adoptat luni seara o rezoluţie prin care condamnă declaraţia critică a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, faţă de sistemul judiciar ungar, relatează AFP.
Romania TV
30 apr. 2013, 10:29
Parlamentul ungar condamnă o declaraţie a comisarului Viviane Reding

Rezoluţia a fost adoptată cu 277 de voturi pentru, 53 împotrivă şi şapte abţineri. „Este inacceptabil ca Viviane Reding să califice drept uşor de înţeles procedura irlandeză ce încalcă directivele fundamentale ale Uniunii Europene (UE)”, scrie în rezoluţia citată de agenţia de presă ungară MTI.

Textul rezoluţiei îi solicită lui Reding să facă maximum pentru „cooperarea juridică între ţările membre UE, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea mutuală a hotărârilor din tribunale”.

Într-un articol apărut la 9 martie în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Viviane Reding a considerat „uşor de înţeles” refuzul Irlandei de a extrăda în Ungaria un cetăţean irlandez implicat într-un accident rutier mortal în Ungaria.

Citeşte şi Ungaria sfidează UE: Parlamentul de la Budapesta încalcă statul de drept modificând Constituţia

„Nu am fost surprinsă – aceasta datează dintr-o perioadă în care numeroase decizii au fost luate în Ungaria şi care ridicau întrebări cu privire la independenţa sistemului judiciar ungar”, a apreciat comisarul.

În 2000, Ciaran Francis Tobin, un om de afaceri irlandez care lucra atunci în Ungaria, a ucis doi copii ungari într-un accident rutier la Leanyfalu, la 25 de kilometri de Budapesta. El fost condamnat în contumacie în Ungaria. După ce a aderat la UE în 2004, Ungaria a emis un mandat internaţional de arestare împotriva lui Tobin, dar Curtea Supremă din Irlanda a respins cererea de extrădare în două rânduri.

Bruxelles-ul exprimă de mai mult timp critici severe faţă de transformările din sistemul judiciar ungar şi din alte instituţii democratice produse sub Guvernul conservator al premierului Viktor Orban.

La 11 martie, Guvernul ungar a modificat Constituţia şi a limitat puterile Curţii Constituţionale. În prezent, Comisia Europeană studiază modificarea controversată, concluziile fiind aşteptate la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

La sfârşitul lunii martie, Guvernul ungar şi-a exprimat deja „indignarea profundă” faţă de criticile lui Reding.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Asociația de proprietari nu are niciun drept. Anunț pentru proprietarii de apartament care au câini sau pisici
Playtech.ro
„Circ mediatic”! Laurențiu Reghecampf, prima reacție după ce a câștigat procesul cu Anamaria Prodan: Are de primit zeci de mii de lei
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Stațiunea care face furori. Este la un pas de Brașov și e de vis
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
S-a schimbat legea pentru proprietarii de terenuri. UE a cedat în fața României: „Rezolvat 100%”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!