Parlamentul vrea să schimbe stema României şi bancnotele

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, marţi, un proiect de lege care readuce corona pe capul acvilei din stema ţării şi impune obligativitatea ca pâna la 31 decembrie 2018, autorităţile publice să înlocuiască stemele şi sigiliile existente cu cele prevăzute de lege.
Iulian Tudor
20 apr. 2016, 08:13
Parlamentul vrea să schimbe stema României şi bancnotele

Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschide, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege prevede că până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 1.000 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliiile existente în prezent cu noile modele ale acestora, potrivit dispoziţiilor legii.

„Până la data amintită, cele două modele de stemă a României, respectiv de sigiliu al statului se pot folosi în paralel”, spun iniţiatorii proiectului.

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat şi un amendament potrivit căruia „monedele şi bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stemă nouă„.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor este for decizional. Proiectul este semnat de 47 de parlamentari de la PSD, PNL, ALDE şi minorităţi.

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Mai trecem la ora de iarnă în 2024? Ce s-a decis la nivelul UE în legătură cu schimbarea orei
Capital.ro
Doliu infinit! A murit marea stea a muzicii. Celine Dion a împietrit
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Stagiul militar obligatoriu pentru femei
Adevarul
Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident rutier pe insula Corfu. „Se putea termina groaznic”
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Adevărul despre steaua de pe Walk of Fame al lui Vali Vijelie. Câți bani a plătit de fapt cântărețul pentru distincție
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox la data de 9 septembrie 2024: Ce trebuie să facă credincioșii în această zi?
Capital.ro
Accident rutier! În ce stare este acum Mircea Badea. Anunţul lui Carmen Brumă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
CS Rapid Bucureşti debutează victorios în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin
MediaFlux
DONALD TRUMP a prezentat planul de pace pentru UCRAINA. Unde va suna fostul președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...