Parterul a patru blocuri ANL din Târgu Jiu, inundat. Primăria şi constructorul se acuză reciproc

Parterul a patru blocuri ANL din municipiul Târgu Jiu a fost inundat, în urma ploilor abundente. Reprezentantul constructorilor a spus că acest lucru a fost posibil întrucât Primăria nu a finalizat lucrările de canalizare în zonă, în timp ce autorităţile susţin că imobilele nu au recepţia făcută.
Filip Stan
03 apr. 2013, 15:44
Parterul a patru blocuri ANL din Târgu Jiu, inundat. Primăria şi constructorul se acuză reciproc

Parterul a patru blocuri ANL de la periferia municipiului Târgu Jiu, aflate în faza finală de construcţie, a fost inundat, după ce în zonă a plouat foarte mult, apa depăşind un metru. Astfel, au fost inundate boxele şi încăperile în care au fost amplasate deja centrale termice, scrie Mediafax.

Reprezentantul uneia dintre firmele implicate în lucrările de construcţie a celor patru blocuri, Gheorghe Păsărin, care este şi primar PNL al comunei Bâlteni, a declarat, miercuri, că lucrările executate au respectat „la virgulă” proiectele care au stat la baza contractului încheiat cu ANL.

Păsărin a afirmat că blocurile au fost inundate, întrucât Primăria Târgu Jiu nu a reuşit să finalizeze lucrările de canalizare, zona în care imobilele au fost construite fiind mlăştinoasă, în apropierea fiind câteva lacuri de mici dimensiuni.

Noi, ca şi firme de construcţii, am finalizat reţeaua internă de canalizare a blocurilor, dar dacă apa nu are unde să se ducă, nefiind o reţea dată în funcţiune a cartierului, apa se întoarce pe ţevi şi ajunge la baza blocurilor. Mai şi plouă abundent, nu putem face mai mult de atât. Proiectele sunt respectate la virgulă, nu există abateri din acest punct de vedere„, a spus Gheorghe Păsărin.

Acesta a mai spus că lucrările de construcţie au început fără ca în zonă să existe infrastructura necesară, susţinând că fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea ar fi cerut, în mai multe locuri din ţară, ca blocurile ANL să fie construite cât mai repede şi finalizate, dacă era posibil, înaintea alegerilor de anul trecut.

„S-a greşit că s-a pornit fără să fie făcută mai întâi infrastructura, dar ce să facem dacă o doamnă care a fost şefă la Ministerul Dezvoltării a dorit să raporteze că face ea 10.000 de locuinţe înainte de alegeri? Noi am trecut la treabă că aşa ni s-a cerut. Fără o canalizare în zonă s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a menţionat Gheorghe Păsărin.

Un număr de 160 de persoane ar fi trebuit, începând cu 1 mai, să primească repartiţie pentru a se muta în blocurile ANL, dar, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu, municipalitatea nu va semna procesul-verbal de recepţie a construcţiilor respective până când imobilele nu vor corespunde din toate punctele de vedere, inclusiv al calităţii lucrărilor.

Evulescu a menţionat că municipalitatea a trimis echipe de muncitori care să lucreze la reţeaua de canalizare din zonă, inclusiv în perioada în care a plouat abundent.

Aceste construcţii nu au recepţia făcută. Primăria le va prelua doar după ce toate problemele vor fi remediate, pe banii constructorilor evident. La partea de canalizare se lucrează inclusiv în aceste condiţii în care la Târgu Jiu plouă de zile întregi„, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu.

Cele patru blocuri au fost construite la marginea oraşului, în apropiere de Cimitirul Municipal, accesul făcându-se pe strada Narciselor, în zona respectivă Primăria Târgu Jiu repartizând şi loturi de teren pentru tinerii care vor să îşi construiască locuinţe.

Cele patru blocuri ANL sunt finanţate printr-un program Regio, valoarea întregului proiect fiind de circa 60 de milioane de lei, din care aproape 40 de milioane reprezintă contribuţia Uniunii Europene, restul fiind fonduri asigurate de Guvern şi autorităţile locale. Lucrările la cele patru blocuri au început în urmă cu doi ani şi trebuia finalizate în 1 aprilie 2013.

Conform listei afişate de Primăria Târgu Jiu pe site-ul insituţiei, în cursul lunii trecute, cei 160 de beneficiari ai locuinţelor din noile blocuri ANL au fost selectaţi în baza unui punctaj dintr-o listă cu 631 de solicitanţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au depus cereri în urmă cu zece ani, vechimea cererii aducând mai multe puncte unei persoane care a solicitat o locuinţă ANL.

Citeşte şi Ce poţi face când vecinii de bloc te inundă în continuu şi refuză să plătească daunele

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Codul galben de ger în Bucureşti şi 11 judeţe. Temperaturi extreme până marţi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Rezultate alegeri Germania: Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. CDU/CSU au câștigat scrutinul, potrivit rezultatelor provizorii
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Explozie în apropierea consulatului rus din Marsilia, fără victime sau pagube
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!