Meciul dintre formaţiile Brondby şi Randers, din prima ligă daneză, s-a încheiat cu scorul de 0-0, însă după ce toţi fanii au ieşit din stadion un cuplu a marcat finalul partidei într-un stil propriu. Lipsiţi de inhibiţii, cei doi au făcut sex la lumina reflectoarelor, în cercul de la centrul terenului.
Ofiţerul de presă al celor de la Brondby, Mikkel Davidsen, a fost cel care a postat pe Twitter o fotografie cu cei doi, informaţii ulterioare indicând faptul că partida de sex a tinerilor a fost întreruptă de şeful securităţii de la stadion, care i-a dat pe aceştia afară din arenă, fără a anunţa însă poliţia.