Prima şedinţă a noului Parlament din Republica Moldova, constituit în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie, nu s-a finalizat cu constituirea unei majorităţi din partea partidelor proeuropene, potrivit publika.md.
Cu toate acestea, preşedinţii partidelor proeuropene au declarat că majoritatea va fi creată până la mijlocul lunii ianuarie. Tot atunci va fi aleasă şi conducerea Parlamentului şi vor fi desemnaţi membrii Biroului Permanent al Legislativului.
Liderii partidelor proeuropene susţin că, în prezent, consolidarea majorităţii parlamentare şi numirea noului Executiv sunt o prioritate. Ei au menţionat şi importanţa discuţiilor cu reprezentanţii opoziţiei.
„Eu cred că timpul care îl avem la dispoziţie este mijlocul lunii ianuarie. În perioada imediat următoare vom continua negocierile în vederea constituirii acestei majorităţi parlamentare şi împreună cu opoziţia parlamentară să acţionăm solidar pentru consolidarea societăţii noastre”, a spus preşedintele fracţiunii PLDM, Vlad Filat.