Partidul BREXIT părăseşte Parlamentul European în sunet de cimpoi, într-un spectacol atent regizat FOTO şi VIDEO

Steagul Union Jack a părăsit, vineri, Parlamentul European, informează agenţiile de presă europene. Spectacolul de final organizat de eurodeputaţii britanici a ajuns în presa din Uniunea Europeană (UE).
Romania TV
31 ian. 2020, 11:24
Partidul BREXIT părăseşte Parlamentul European în sunet de cimpoi, într-un spectacol atent regizat FOTO şi VIDEO

În faţa camerelor de filmat, deputaţii britanici (Ann Widdecombe, Rupert Lowe şi Claire Fox) au pozat în faţa clădirii parlamentului, purtând un banner pe care scria ‘Brexodus Express’.

Liderul lor Nigel Farage şi-a făcut bagajele încă de miercuri seară, după votul istoric prin care eurodeputaţii au aprobat acordul de retragere a Marii Britanii din UE, la trei ani şi jumătate de la referendumul din 2016.

 

‘Goodbye! Nu vom reveni’, a spus Ann Widdecombe, înainte ca mica delegaţie să urce în taxiuri, îndreptându-se spre gara de unde urmau să ia trenul Eurostar cu destinaţia Londra.

 

‘Dacă credeţi în democraţie, urmaţi-ne exemplul’, a spus Rupert Lowe. ‘Ne readucem acasă suveranitatea. Este ceea ce vrea poporul britanic’, a continuat el, declarându-se ‘încântat’ să revină acasă.

Vineri este şi ultima zi în care steagul britanic flutură la instituţiile Uniunii Europene.

Consecinţele concrete ale acestui ‘divorţ’ pentru cetăţeni şi companii nu vor fi totuşi imediate. Regulile comunitare vor continua să se aplice în timpul unei perioade de tranziţie, prevăzută să se încheie la sfârşitul anului şi în care Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie, în principal comercială.

Citeşte şi: Brexitul, ‘începutul” unei ere de ”reînnoire” şi de „schimbare” pentru Marea Britanie (Boris Johnson)

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Intențiile lui Putin sunt clare. Mare pericol pentru România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești bune pentru Elena Udrea! Pedeapsa ei a fost redusă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster