Partidul lui Putin are majoritate absolută în Dumă

Partidul Rusia Unită al premierului Vladimir Putin are majoritate absolută în Camera Inferioară a Parlamentului (Duma), obţinând 238 de locuri (pragul minim necesar fiind de 226 de locuri) din totalul de 450, potrivit datelor "repartizării preliminare a mandatelor", informează Comisia Electorală, citată de AFP.
Romania TV
05 dec. 2011, 07:20
Partidul lui Putin are majoritate absolută în Dumă

Pe locul al doilea se află Partidul Comunist,  care va avea 92 de deputaţi, iar Rusia Dreaptă (centru-stânga) va avea 64 de locuri şi Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) 56, potrivit repartizării mandatelor la acest scrutin proporţional, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov.

Repartizarea mandatelor deputaţilor a fost calculată după numărarea buletinelor din 96 la sută din secţiile de votare. Rusia Unită obţine 49,54 la sută din voturi, un nivel foarte ridicat, dar care reprezintă în acelaşi timp un regres de aproape 15 la sută comparativ cu scrutinul din 2007 (64,3 la sută).

Partidul lui Putin a obţinut 315 mandate în Dumă la alegerile din 2007 şi pierde, prin urmare, majoritatea calificată (de două treimi) care i-a permis modificarea Constituţiei.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Axa răului, Georgescu - Potra. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina afectează centrul logistic din Polonia
MediaFlux
Zelenski a cedat! Anunțul pentru Trump a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă