Partidul opozantului Aleksei Navalnâi, scos în afara legii în Rusia

Partidul Progresului, condus de opozantul Kremlinului, Aleksei Navalnâi, a fost retras de pe lista partidelor autorizate în Rusia, a anunțat marți Ministerul rus al Justiției, la 10 zile după formarea unei alianțe electorale care regrupează mai multe partide ale opoziției.
Alina Costache
29 apr. 2015, 06:36
Partidul opozantului Aleksei Navalnâi, scos în afara legii în Rusia

Ministerul a indicat într-un comunicat că a luat ‘decizia de a exclude Partidul Progresului și filialele sale din Registrul partidelor politice autorizate de guvern’, potrivit AFP, informează Agerpres.

El a acuzat Partidul Progresului că nu a respectat legea rusească. Potrivit acesteia, partidul — fondat în februarie 2014 — avea obligația să-și înregistreze în cel mult șase luni la autorități filialele, formate obligatoriu în cel puțin jumătate din cele 85 de ‘subiecte’ ale Federației Ruse (înțelegând prin acestea entități teritoriale precum republici, orașe federale, districte autonome…).

Or, doar 16 dintre filialele sale au fost înregistrate la timp, afirmă ministerul, care subliniază că este vorba despre o cifră mult inferioară celei stabilite prin lege. 25 au făcut-o cu întârziere, a adăugat el.

‘Tocmai am citit pe site-ul Ministerului Justiției că Partidul Progresului a fost lichidat, dar fără decizia tribunalului’, a reacționat la postul de radio Eho Moskvî conducătorul partidului, Aleksei Navalnâi, un avocat influent devenit lider al opoziției față de președintele Vladimir Putin.

‘Ei ne-au luat și pur și simplu ne-au retras de pe listă. Vom face apel la această decizie în tribunalele rusești și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului’, a declarat el.

Această decizie a ministerului intervine la 10 zile după anunțarea creării unei noi mișcări de opoziție, Coaliția democrată, care grupează Partidul Progresului și RPR-Parnas, condus până la moartea sa de opozantul Boris Nemțov, ucis în 27 februarie în apropierea Kremlinului.

După ce i s-au alăturat rapid încă șase grupuri și partide ale opoziției, între care mișcarea Open Rusia condusă de fostul oligarh și disident rus Mihail Hodorkovski, această coaliție a anunțat că intenționează să se prezinte în septembrie la alegerile locale în Novosibirsk, Kaluga și Kostroma.

‘Planurile noastre rămân aceleași: recenta Coaliție democrată se va prezenta la alegerile din 2015, bazându-ne pe partidul RPR-Parnas’, autorizat în continuare în Rusia, a explicat Navalnâi.

‘Acest gen de partid pare mult prea periculos Kremlinului și probabil că el dorește să ne lichideze și să trimită tuturor semnalul următor: nu vă apropiați de acești radicali’, a presupus el.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul mic din România care a fost un adevărat centru industrial. A avut una dintre cele mai vechi fabrici de bere, care a fost vândută bucată cu bucată. Astăzi, s-a depopulat masiv și mai are doar 2.405 locuitori
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Karmen Minune, prezență costisitoare. Cât câștigă pentru o cântare
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Acest român a comandat o salată, într-o tavernă din Thasos. A rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Drama ascunsă de regretatul Nicu Covaci. Mama solistului a fost ucisă cu sânge rece în urmă cu 22 de ani
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe. Trebuie să obțină neapărat acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Donald Trump Acceptă Oferta Fox News pentru Dezbatere cu Kamala Harris pe 4 Septembrie
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERILE din SUA! TRUMP, învins deja de KAMALA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?