Noul standard de măsurare, extrem de precis, a permis calcularea distanţei până la o anumită parte a Universului, aflată la o distanţă de 6 miliarde de ani-lumină de Terra şi reprezintă un element cheie pentru cartografierea întregului Univers şi pentru determinarea naturii energiei întunecate, scrie Mediafax.
Noul standard a fost conceput de cercetătorii de la Baryon Oscillation Spectroscopic Survey (BOSS) cu ajutorul Sloan Foundation Telescope din New Mexico.
Descoperirea a fost anunţată la cea de-a 223-a conferinţă organizată de American Astronomical Society în perioada 5-9 ianuarie la Washington.
„Nu există foarte multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi pe care să le cunoaştem cu un grad de eroare de 1%”, a spus David Schlegel, profesor de fizică la Lawrence Berkeley National Laboratory şi cercetător principal la BOSS.
„Acum 20 de ani, astronomii se certau din cauza faptului că estimările lor difereau cu până la 50%. Acum cinci ani, am rafinat gradul de incertitudine până la 5%, iar anul trecut acesta era de 2%. Un grad de eroare de 1% va rămâne pentru multă vreme de acum înainte un standard în acest domeniu„, a adăugat el.
Cercetătorii de la BOSS au utilizat oscilaţiile acustice ale barionilor (BAO) pe post de „riglă standard” pentru a măsura distanţele intergalactice.
BAO reprezintă amprentele „îngheţate” ale valurilor de presiune care s-au deplasat prin Universul timpuriu şi au contribuit la stabilirea configuraţiei actuale a galaxiilor din zilele noastre.
„Natura ne-a oferit o riglă frumoasă”, a spus Ashley Ross, astronom la Universitatea Portsmouth. „Această riglă are o lungime de o jumătate de miliard de ani-lumină, iar noi vom putea să o folosim pentru a măsura distanţele cu mare precizie, chiar şi la depărtări foarte mari”, a mai spus acesta.
Determinarea distanţei reprezintă o provocare fundamentală a astronomiei. „Odată ce ştii cât de departe se află un corp ceresc, aflarea tuturor celorlalte lucruri despre acel obiect devine dintr-o dată mult mai uşoară”, a spus Daniel Eisenstein, director la Sloan Digital Sky Survey III.
Distanţele BOSS vor fi utilizate pentru a determina mai bine proprietăţile cosmice fundamentale – inclusiv felul în care „energia întunecată” accelerează expansiunea Universului.
Cele mai recente rezultate ale oamenilor de ştiinţă indică faptul că energia întunecată este o constantă cosmică a cărei valoare nu variază în spaţiu şi timp.
După ce programul lansat de BOSS va fi finalizat, acesta va colecta un spectru de înaltă definiţie de 1,3 milioane de galaxii, 160.000 de quasari şi mii de alte corpuri cereşti.
O analiză a datelor actuale – programul se află la un prag de completare de 90% – a fost deja publicată pe serverul Arxiv, iar rezultatele finale sunt aşteptate pentru luna iunie.