Gina Bradea împărtășește cu fanii multe dintre rețetele pe care le prepară, iar de curând, a postat un desert delicios și tradițional, potrivit pentru Sărbătorile Pascale. Bucătăreasa a explicat pas cu pas modul de preparare, dar și toate ingredientele, pentru ca rețeta să iasă așa cum trebuie.
Ingrediente:
“3 ouă, punem puțină sare, batem ouăle. 100 de grame de stafide peste care turnăm rom sau cognac, le amestecăm.
Brânză proaspătă, urdă, o dăm pe răzătoarea mare, răzătură de lămâie, răzătură de portocală, smântână foarte groasă, zahăr, stafidele, ouăle bătute, coaja de portocală confiată, pastă de vanilie, amestecăm.
În funcție de cât de fluidă este compoziția, adăugăm niște griș. Luam aluat, îl întind, să fac baza, o așezăm în cratiță (n.r. în care am pus hârtie de copt în prealabil) și facem 3 fitiluri lungi.
Am obținut 3 fitiluri pe care le împletim în 3. Așezăm fitilul în cratiță (n.r. pe margine și punem în mijloc o oală de dimensiuni mai mici). Lăsăm acoperit, timp de 20 de minute, să crească.
A crescut aluatul, punem umplutura de brânză în mijloc. De restul de aluat facem 2 șnururi, punem deasupra pe pască, punem iar deasupra și cealaltă parte (n.r. cât să se formeze o cruce).
Un ou cu o lingură de apă, le batem bine împreună, ungem aluatul. Mergem acum la cuptor, la o temperatură de 160, maxim 170 de grade Celsius. Coacerea durează între 40 și 60 de minute, depinde de cuptor”, a explicat Gina Bradea, în filmulețul postat pe pagina sa de TikTok.
@ginabradea Pasca cu branza si stafide – o reteta traditionala – cu aluat la baza si multa umplutura cremoasa de branza dulce, cu stafide din belsug si parfumata cu vanilie si coaja de lamaie si portocala. Mmm, un deliciu! Ingrediente 3 oua sare 100 g de stafide 2-3 linguri de rom sau cognac branza proaspata cremoasa urda tare (nesarata) razatura de lamaie si portocala 2 linguri de smantana foarte grasa 100-150 g de zahar 50 g de coaja de portocala confiata – fructe confiate sau uscate (optional) pasta de vanilie sau 1-2 pliculete de zahar vanilat 2 linguri de gris 1 kg de aluat de cozonac cu 10 galbenusuri 1 oua cu o lingura de apa pentru uns #ginabradea #pasca #romania #reteteromanesti #pastefericit #pasca #fyp #foryou #4u #fylage #tiktokromania ♬ original sound – Gina Bradea Oficial