Paste tradiţionale cu usturoi şi ulei de măsline

Italienii o numesc „Pasta Aglio e Olio" şi este probabil cea mai simplă reţetă pe bază de paste. Învaţă cum să le serveşti şi să le prepari întocmai ca în ţara de origine, Italia. Vei reuşi să faci pastele tradiționale cu usturoi și măsline în doar de 20 de minute.
Alina Costache
29 iun. 2018, 12:21
Paste tradiţionale cu usturoi şi ulei de măsline

Ingrediente pentru paste tradiționale cu usturoi și ulei de măsline

250 g paste lungi
100 ml ulei de măsline extravirgin
6 căţei de usturoi
1 legătură de pătrunjel
50 g parmezan ras
sare
piper

Mod de preparare paste tradiționale cu usturoi și ulei de măsline

Tai cât mai mărunt pătrunjelul. Tai usturoiul în felii foarte subţiri.
Fierbi pastele lungi într-o cantitate suficientă de apă sărată, fierbinte, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, preţ de aproximativ 8 sau 10 minute, până când sunt al dente. Scurgi apa, păstrezi o parte din ea şi pui deoparte această cantitate. Încingi uleiul de măsline într-o tigaie antiaderentă. Sotezi usturoiul aproximativ 1 minut sau 2 minute. Torni în tigaie puţină apă rămasă de la fierberea pastelor. Adaugi pastele fierte în tigaia adâncă şi arunci peste ele uleiul cu usturoiul prăjit. Încorporezi în paste pătrunjelul tocat fin şi condimentezi cu sare şi piper, după gust. Serveşti pastele cu parmezan ras pe deasupra, după gust.

Află cum se prepară salata de cod pe clickpoftabuna.ro

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial. Era un simbol pe vremea comunismului, dar ulterior a ajuns în paragină
Capital.ro
Judecătorii au decis. Avocata lui Călin Georgescu a făcut anunțul: O situație absolut halucinantă
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Irinel Columbeanu, gest disperat la azil. „Mă simt prizonier!”
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Totul e clar: Curtea Constituțională nu avea niciun drept
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
2024 devine cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, potrivit NASA
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane