PASTELE CATOLIC 2016: Sărbătoare pentru două miliarde de oameni

Paştele catolic este sărbătorit duminică de două miliarde de oameni, sub semnul terorismului şi al crizei refugiaţilor
Filip Stan
26 mart. 2016, 19:38
PASTELE CATOLIC 2016: Sărbătoare pentru două miliarde de oameni

PASTELE CATOLIC 2016: Două miliarde de catolici şi protestanţi din întreaga lume sărbătoresc duminică Paştele, învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, dar ceremoniile din acest an se vor desfăşura sub semnul terorismului şi al crizei refugiaţilor.

La Vatican, Papa Francisc va fi cel care va vesti Învierea Domnului, prin aducerea Luminii sfinte în Catedrala Sfântul Petru. Apoi, conform tradiţiei, el va boteza mai multe persoane care vor să treacă la catolicism.

Fervoarea religioasă va cuprinde şi Ţara Sfântă. Numeroşi oameni din întreaga lume sunt aşteptaţi să sărbătorească Învierea Domnului chiar în locurile unde a trăit şi s-a sacrificat Iisus.

La Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt, credincioşii vor aştepta răbdători în noaptea de sâmbătă spre duminică să îşi aprindă lumânările la locul unde s-a produs miracolul Învierii.

De regulă, în perioada Sărbătorilor Pascale, spre locurile sfinte din Israel şi Cisiordania se îndreaptă atât de multe grupuri de pelerine încât unele fac rezervări cu luni de zile înainte, pentru a fi sigure că reuşesc să intre la slujbele de Paşte. Anul acesta, însă, seria de atacuri comise de palestinieni în Israel a dus la o scădere semnificativă a numărului de pelerini. Jamal Khader, rectorul Seminarului Patriarhal Latin, de la Ierusalim, a declarat pentru The Guardian că numărul pelerinilor care au vizitat Ţara Sfântă după războiul din Gaza, din 2014, a scăzut semnificativ. Iar numărul mare de atacuri cu cuţitul din ultimele şase luni a dus la o deteriorare şi mai mare a situaţiei.

Oamenii sunt descurajaţi de avertismentele guvernelor din întreaga lume de a evita călătoriile, dar şi de reticenţa companiilor de asigurări de a oferi poliţe pentru vacanţe la Ierusalim, a explicat Khader.

“Străzile din Oraşul Vechi sunt aproape goale”, a spus el. Mai multe persoane au fost înjunghiate de palestineni, în zona de nord a Oraşului Vechi, în ultimele luni.

“Mulţi turişti îşi schimbă programul pentru a evita Oraşul Vechi. Şi nu numai turiştii şi pelerinii, ci şi palestinenii localnici îl evită, din cauza prezenţei masive a soldaţilor israelieni”, spune Abu Ahmed, proprietarul unui magazin din Oraşul Vechi, citat de The Guardian.

Betleem, oraşul naşterii lui Iisus, aflat în Cisiordania şi separat de Ierusalim de un zid construit de israelieni, a fost afectat şi mai tare în ultimii doi ani.

“Turismul este o parte foarte importantă a economiei Betleemului. Oamenii au făcut investiţii majore, dar multe hoteluri sunt închise, goale sau au foarte puţin clienţi”, a precizat Khader.

Din octombrie 2015 până în prezent, palestinienii au ucis 28 de israelieni şi doi americani în atacuri pe stradă, majoritatea cu cuţitul. Sute de oameni, printre care şi un turist român, au fost răniţi.

La Vatican, în inima catolicismului, Paştele are loc anul acesta sub semnul atentatelor de la Bruxelles şi al crizei refugiaţilor. În timpul slujbei din Vinerea Mare, Papa Francisc a criticat valul de violenţă fără precedent al islamiştilor. El a condamnat “expresiile fundamentalismului şi actele teroriste comise de adepţii unor religii, care profanează numele Domnului şi care folosesc numele Său pentru a-şi justifica violenţa fără precedent”.

De asemenea, el i-a criticat pe politicienii care alimentează conflictul şi pe “dealerii de arme care alimentează ceaunul războiului cu sângele nevinovat al fraţilor şi surorilor noastre şi care le dau copiilor lor pâine înmuiată în sânge pentru a mânca”.

Mai mult, Suveranul Pontif a denunţat “conştiinţa indiferentă şi anesteziată” a Europei în faţa crizei refugiaţilor.

Duminică, Papa va rosti binecuvântarea “Urbi et Orbi” (Către oraş şi lume) şi va transmite un mesaj din balconul central al Basilicii Sfântul Petru.

Zeci, chiar sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să asiste la acest eveniment impresionant.

De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele în date diferite

Catolicii şi protestanţii din întreaga lume sărbătoreas duminică Paştele, în timp ce ortodocşii îl vor sărbători la 1 mai.

În principal, există două motive pentru care creştinii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite.

Primul este că Biserica Ortodoxă foloseşte Calendarul Iulian, în timp ce restul creştinilor folosesc Calendarul Gregorian. Calendarul Iulian este cu 13 zile în urma celui Gregorian.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică. Noul calendar a primit numele de Calendarul Gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel Iulian şi este folosit în prezent de aproape toată lumea. Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute prea lung, iar, de-a lungul secolelor, s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor.

În consecinţă, în timpul pontificatului lui Grigore, echinocţiul de primăvară, de exemplu, nu mai pica pe 21 martie – dată convenită de preoţi în anii ‘300 pentru echinocţiu. Astfel, Papa a tăiat, pur şi simplu, 13 zile dintr-un an, pentru a reface echilibrul. În plus, anii centenari, precum 1900 şi 2000, pot fi bisecţi numai dacă sunt divizibili cu 400.

În 1923, un sinod al Bisericilor Ortodoxe a fost convocat la Constantinopol şi a luat o decizie foarte controversată la acea dată. Bisericile participante au hotărât să preia Calendarul Gregorian pentru aproape toate sărbătorile, cu excepţia Paştelui, a cărui dată este calculată în continuare după Calendarul Iulian.

În consecinţă, catolicii, protestanţii şi ortodocşii pe rit nou sărbătoresc Crăciuniul, Boboteaza şi alte sărbători simultan, însă Paştele şi sărbătorile corelate, precum Înălţarea Domnului, pică în date diferite.

Ocazional, data Paştelui coincide pentru toţi creştinii. Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiu are loc târziu, după 3 aprilie. Fenomenul a avut loc în 2010, 2011, 2014 şi va mai avea loc în 2017 şi în 2034.

În primele trei secole ale creştinismului, nu exista o dată universală pentru Învierea Domnului. Bisericile din diferite părţi ale lumii urmau tradiţii diferite. Unii creştini sărbătoreau Paştele în prima duminică după Pesah, supranumit “Paştele evreiesc”, alţii în aceeaşi zi.

Această problemă a fost ridicată de preoţii care au luat parte la primul Sinod Ecumenic, din 325, de la Niceea. Ei au stabilit o formă de calcul pentru a stabili data Paştelui în concordanţă cu desfăşurarea evenimentelor din Biblie.

Astfel, Paştele este sărbătorit în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, dar numai dacă aceasta pică după Pesah. Pentru a se asigura că nu există confuzii în legătură cu echinocţiul, preoţii au convenit să fixeze data acestuia pentru 21 martie (în prezent, 3 aprilie în Calendarul Iulian).

În epoca modernă, însă, Biserica Catolică şi cele Protestante au decis să nu mai respecte faptul că Paştele creştin ar trebui să pice după cel Evreiesc.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Doliu uriaș în lumea actorilor. A murit un artist iubit de milioane de români
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit un actor foarte popular
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât