Pastorul şi fiul său de 9 ani incendiaţi la Bistriţa au fost înmormântaţi VIDEO

Jale la Bistriţa, unde a avut loc înmormântarea pastorului şi a fiului său de 9 ani. Cei doi au fost ucişi cu cruzime şi apoi incendiaţi în urmă cu trei zile. Sute de oameni au venit la înmormântare.
Romania TV
09 aug. 2013, 13:37
Pastorul şi fiul său de 9 ani incendiaţi la Bistriţa au fost înmormântaţi VIDEO

La funeralii au participat membri ai comunităţii neoprotestante, rude, prieteni ai familiei, dar şi colegi de şcoală şi de club ai lui Timotei, băiatul ucis, în vârstă de nouă ani, care pratica lupte greco-romane la un club din Bistriţa, scrie Mediafax.

Slujba de înmormântare, care a avut loc la Capela Mortuară Bistriţa, a fost oficiată de pastori penticostali şi de pastori de la Biserica Calvary Chapel Bistriţa, unde Adrian era pastor asistent.

Slujba a durat o oră, după care cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Municipal aflat în apropiere, cei doi fiind înmormântaţi unul lângă altul.

Lidia Blaga, mama lui Timotei şi soţia lui Adrian Blaga, a fost profund marcată pe tot parcursul slujbei, ea fiind ţinută pe braţe de familie. Apropiaţi ai familiei au spus că femeia trebuia să sărbătorească, vineri, căsătoria cu Adrian, aceasta fiind ziua în care cei doi s-au cununat în urmă cu un deceniu.

Cadavrul lui Adrian Blaga (39 de ani) şi al fiului său Timotei (9 ani) au fost găsite după ce, marţi seară, un bărbat a anunţat autorităţile din Satu Mare, prin 112, că pe un teren agricol din apropierea localităţii Aciua, comuna Pomi, se află un autoturism Volkswagen Transporter alb, înmatriculat în Bistriţa-Năsăud, al cărui interior avea urme de incendiere.

Dispariţia celor doi fusese anunţată de către soţia bărbatului la Poliţia Bistriţa, ei fiind daţi apoi în urmărire generală. Cele două trupuri au fost găsite sub bancheta din spate a autoturismului, având multiple leziuni la cap şi la gât.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Satu Mare, Ana Petric, preciza că „interiorul maşinii a fost într-adevăr incendiat, dar cadavrele nu au fost arse”.

Oamenii legii au deschis o anchetă la Satu Mare, fiind trimişi ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru a acorda sprijin în cercetarea acestui caz.

Potrivit site-ului Bistriţa Evanghelică, Adrian Blaga era pastor asistent la Biserica Carismatică Americană Calvary Chapel din Bistriţa, această comunitate condusă de Brian Fouts fiind cea care susţinea şi activitatea Asociaţei „Începuturi Noi”.

Bărbatul conducea o asociaţie care se ocupă de protecţia copiilor şi tinerilor, iar apropiaţi ai acestuia spuneau că nu avea de ce să se afle în judeţul Satu Mare întrucât întreaga activitate a asociaţiei pe care o conducea se desfăşura în Bistriţa şi în localitatea componentă Unirea.

„Suntem şocaţi de ce s-a întâmplat. Nu există nicio explicaţie logică, fiindcă el (Adrian Blaga – n.r.) plecase la serviciu, iar asociaţia pe care o conduce îşi desfăşoară activitatea în Bistriţa şi în Unirea. Nu avea în plan să călătorească nicăieri. Bănuim că a fost ameninţat şi obligat să meargă până la Satu Mare din moment ce avea răni la gât şi el şi copilul. Poate că a luat pe cineva la ocazie şi i-a pus cuţitul la gât. Era un om bun, nu avea duşmani. Suntem pur şi simplu răvăşiţi de ce s-a întâmplat. E o tragedie. Era singurul lor copil”, declara o persoană apropiată familiei.

De asemenea, conform unor apropiaţi ai familiei, băiatul ucis, Timotei, în vârstă de nouă ani, era sportiv legitimat la CS „Hercules” Bistriţa.

Asociaţia „Începuturi Noi”, cu sediul în Unirea, are două case de tip familial cu o capacitate totală de 16 locuri, ea fiind acreditată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să ofere îngrijire copiilor şi tinerilor până la 26 de ani care provin din familii dezorganizate, care au fost abandonaţi sau se află în alte situaţii dificile.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Satu Mare, procurorul Gabriela Pop, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că anchetatorii merg pe mai multe variante în cazul uciderii pastorului şi a fiului său, în vârstă de nouă ani.

„Nu excludem nicio variantă, nicio pistă. Din spusele martorilor, avea nişte bani asupra lui, dar nu ştim încă. Nu aş spune că este vorba despre vreun fanatic religios, luăm în calcul o răzbunare sau o recuperare de datorii, având în vedere modul în care a fost săvârşită fapta. Au fost găsiţi aproape decapitaţi. Suntem la început cu ancheta. S-a vehiculat varianta că ar fi vrut să găsească un loc de tabără în Satu Mare, dar nu vă pot spune clar dacă este sau nu. Am înţeles că asta ar fi fost intenţia lor, să caute un loc de tabără pentru tinerii enoriaşi ai lor sau pentru copiii străzii, nu se ştie exact”, a spus procurorul.

Potrivit sursei citate, varianta răpirii nu este luată în considerare.

„Nu ştim cum a ajuns în câmp, dar nu i-a adus cu forţa nimeni în Satu Mare. Asta nu cred că e o variantă care este luată acum în calcul. Nu ştim mai multe. Aşteptăm să punem cap la cap informaţiile. Tâlhăria, recuperarea unei datorii ar fi variantele pe care le luăm acum în calcul. Nu este un top, nu excludem nimic încă. A fost o faptă cu mult prea mare violenţă, nu excludem nimic”, a declarat procurorul Gabriela Pop.

Întrebată dacă anchetatorii au un cerc de suspecţi pe care să îi audieze, Gabriela Pop a spus: „Nu. Încă nu au fost audieri. Suntem la faza culegerii de informaţii despre ei, despre familie, despre tot ce ţine de viaţa lor şi încercăm să dăm de cap”.

La rândul său, prim-procurorul Parchetului Satu Mare, Dumitru Miclea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că având în vedere leziunile pe care le aveau victimele, anchetatorii consideră că sunt mai mulţi autori ai crimelor.

El a adăugat că procurorii cercetează acest caz, însă a menţionat că se confruntă cu lipsa de personal, întrucât la Parchetul Satu Mare lucrează doar patru procurori, în loc de 12.

La rândul său, Ana Petric, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Satu Mare, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că în urma necropsiei a rezultat că bărbatul de 39 de ani avea o „plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului, cu secţionare de vase sanguine”, iar la examenul intern s-au constatat depuneri de funingine pe tractul respirator, limbă şi mucoasa esofagului, care s-au putut produce în timpul vieţii prin inhalare de fum.

„În ceea ce îl priveşte pe copilul de nouă ani, s-a constatat şoc hemoragic ca urmare a unei plăgi tăiate profunde a gâtului, cu leziuni de vase sanguine şi, de asemenea, fractură deschisă comunitivă, cu dislocare a cutiei craniene cu dilacerare duro-cerebrală, care s-a putut produce prin loviri active repetate cu un corp dur cu suprafaţa relativ mică de impact, putând fi şi ea cauza tanatogeneratoare”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în acest caz se fac cercetări pentru omor deosebit de grav.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul din energie care a cumpărat Enel a făcut o nouă mutare spectaculoasă în România. Investiția se ridică la 700 de milioane de euro
Capital.ro
Ungurii, stăpânii Europei. Sunt imposibil de oprit: Au eșuat a treia oară
Playtech.ro
BREAKING TAS a luat prima decizie în cazul Sabrinei Voinea. Hotărâre de ultimă oră
DailyBusiness
50.000 de euro pe beneficiar! DECIZIE FINALĂ LA GUVERN
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Mihaela Rădulescu îi umilește pe toți bărbații. Ce a putut să spună „diva” de la Monaco
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Toate predicțiile lui Nostradamus pentru 2024. Prima dintre ele tocmai s-a adeverit!
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Se plătesc bani direct în conturile românilor. Statul dă 10.000 de euro în plus pentru fiecare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Filmul ‘Interstellar’ va fi relansat în format Imax în onoarea celei de-a 10-a aniversări
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ALEGERILE din SUA! S-a AFLAT ACUM despre HARRIS și TRUMP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!