Patriarhia dă replica postului BBC: Mai bine biserici noi şi pline, decât goale ca în Occident

"Mai bine biserici noi şi pline, decât goale ca în Occident!". Aceasta a fost reacţia oficială a Patriarhiei Române cu privire la un documentar realizat de BBC. Reportajul arăta că, deşi este cea mai săracă ţară din UE, în România la fiecare trei zile se mai construieşte un lăcaş de cult.
Iulian Tudor
06 aug. 2013, 08:50
Patriarhia dă replica postului BBC: Mai bine biserici noi şi pline, decât goale ca în Occident

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe consideră ca ridicarea de noi lăcaşuri de cult reprezintă o necesitate, deoarece cele existente sunt neîncăpătoare. Mai mult, Patriarhia susţine că modelul României este demn de urmat

„Construirea de noi lăcaşuri de cult nu este un capriciu, ci reprezintă o necesitate liturgică, mai ales în mediul urban, acolo unde în timpul regimului comunist a fost interzisă construirea de biserici. După anul 1990, la iniţiativa comunităţilor de credincioşi din întreaga ţară şi cu sprijinul autorităţilor locale au fost construite sau se află în diferite stadii de execuţie aproximativ 2000 de lăcaşuri de cult, deoarece cele deja existente s-au dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de creştini ortodocşi care participă la sfintele slujbe. Construirea, pictarea şi întreţinerea acestora sunt susţinute financiar în cea mai mare parte de comunităţile parohiale, care sunt şi principalii lor beneficiari”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române, care adaugă că sprijinul de la bugetul de stat pentru cultele recunoscute, nu doar pentru BOR, este de 0,2% din bugetul de stat şi este consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti prin Legea secularizării proprietăţilor bisericeşti (1863) şi de către regimul comunist din România, începând cu anul 1948. „O eventuală întrerupere a sprijinului de la bugetul de Stat pentru Cultele religioase trebuie să urmeze retrocedării tuturor proprietăţilor bisericeşti aflate în proprietatea şi exploatarea Statului român”, se aminteşte în comunicatul citat.

CITEŞTE ŞI: BBC: La fiecare trei zile, în România se construieşte o biserică VIDEO

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române cataloghează informaţiile din reportajul BBC ca fiind „inexacte” şi provenind dintr-o sursă „tendenţioasă” şi arată că „realizatorii documentarului BBC au reuşit să umbrească imaginea uneia dintre instituţiile media internaţionale cele mai apreciate pentru profesionalismul şi corectitudinea informaţiilor prezentate”. În replica BOR se menţionează că pentru realizarea reportajului s-au folosit exclusiv informaţii „sugerate de către reprezentanţii unui curent antireligios şi anticlerical din România” şi se apreciază că materialul are tendinţa „de a exagera şi de a transmite mesajul fals că, din cauza Bisericii Ortodoxe Române, România este «ţara cea mai săracă din UE»”.

„În plus, considerăm că este mai demn pentru un popor european creştin să construiască biserici noi, necesare unor comunităţi numeroase, decât să vândă biserici goale din lipsă de credincioşi, spre a fi transformate în spaţii comerciale sau sportive, aşa cum se întâmplă adesea în Marea Britanie şi în alte ţări secularizate din Occident, spre mirarea altor religii”, se încheie în comunicat.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, învins! Anunțul care pune capăt discuțiilor despre alegeri
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cum și-au imaginat internauții că ar putea arăta „Riviera Orientului Mijlociu”: „O bilă neagră” pentru SUA
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cel mai bun salam de biscuiți. O rețetă mai puțin știută
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în apele râului Olt. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul. Cine a anulat, de fapt, alegerile din 2024: N-a făcut-o de capul lui!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Ioan Niculae acuza de escrocherie: Plângere depusă la DIICOT împotriva lui Ionel Rusen
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alex Chipciu: discurs fulminant despre Călin Georgescu!