În cadrul acestei vizite de patru zile, prima efectuată vreodată de un patriarh al Rusiei în Polonia, majoritar catolică, şeful Bisericii ortodoxe ruse va semna vineri cu liderul bisericii catolice poloneze, monseniorul Jozef Michalik, un apel inedit la reconciliere polono-rus.
Semnarea apelului va coincide cu verdictul la Moscova în cazul membrelor Pussy Riot, aflate în detenţie de cinci luni, fiind judecate cu consimţământul patriarhului şi riscă trei ani de muncă silnică.
O „zi de sprijin” faţă de cele trei tinere este aşteptată vineri în mai multe oraşe europene. La Varşovia, organizaţiile feministe au anunţat o manifestaţie şi un marş în faţa ambasadei Rusiei.
Invitat oficial de şeful Bisericii Ortodoxe poloneze, monseniorul Sawa, patriarhul Kirill se va întâlni cu preşedintele Bronislaw Komorowski, deputaţii şi senatorii.
Programul religios al vizitei sale cuprinde o vizită la Granarka (est), lăcaş important al cultului ortodox în Polonia, stat cu 38,2 milioane de locuitori, dintre care 500.000 de ortidocşi, potrivit statisticilor oficiale.
Relaţiile au fost tensionate de-a lungul istoriei între Polonia şi Rusia, întreţinute şi de dominaţia rusă asupra unei mari părţi din Polonia în secolul XIX-lea şi cei 50 de ani de comunism impus de Moscova, cuprinzând de asemenea numeroase conflicte între catolicii polonezi şi ortodocşii ruşi.