Patriarhia Română admite că Poliția Rutieră îi deschide drumul atât Patriarhului Daniel, cât și altor fețe bisericești. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, afirmă că punerea la dispoziție a unei mașini de poliție pentru facilitarea accesului în trafic a automobilului în care se deplasează patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, sau delegațiile oficiale este legală, potrivit Agerpres.
„Există un protocol încheiat de Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhia Română prin care, la solicitarea instituției noastre, MAI, prin Direcția de Poliție Rutieră, pune la dispoziție o mașină de poliție pentru facilitarea accesului în trafic. E vorba de delegații oficiale, de reprezentări oficiale ale patriarhului României. Deci, este legal„, a declarat Constantin Stoica.
Precizând că în acest caz nu este vorba de o coloană oficială, Stoica a exemplificat cu situația în care o mașină de poliție a facilitat traficul pentru deplasarea delegației Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de părintele mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama, care se află la București cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
„Trebuie făcută distincția dintre o mașină de poliție care facilitează accesul în trafic și o coloană oficială care implică prezența a două sau mai multe mașini de poliție în fața și în spatele coloanei oficiale și degajarea traficului pe o bandă de circulație și chiar restricționarea acestuia temporară„, a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Precizările purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române vin în contextul în care pe internet a fost publicat un videoclip în care o mașină de poliție însoțește un autoturism al BOR.
Şi reprezentanții Poliției Capitalei au confirmat că Poliția Rutieră îi deschide drumul Patriarhului însă au refuzat să dea detalii.
Vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Dumitru Coarnă, a explicat că, legal, Patriarhul Daniel nu are dreptul la mașină de Poliție.
CITEŞTE ŞI: Şefii BOR, salarii de mii de euro de la statul român. Ce leafă va primi Patriarhul Daniel