Patriarhul Daniel: Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mânturii Neamului va fi inaugurată în 30 noiembrie, a spus Patriarhul Daniel, la slujba oficiată la trecerea dintre ani, el arătând că acest edificiu este "o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti".
Iulian Tudor
01 ian. 2018, 13:29
Patriarhul Daniel: Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului

La slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, oficiată la Catedrala Patriarhală înainte de trecerea în noul an, Patriarhul Daniel a spus că acum „se cuvine să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii prezente pământeşti, ca timp de pregătire pentru viaţa eternă din împărăţia cerurilor”.

Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate si gravitate fiecare clipă a vieţii prezente„, a spus Patriarhul Daniel.

El a amintit că 2018 este declarat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918.

De aceea, fiecare în parte şi toţi împreună suntem chemaţi să trăim anul 2018 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru sănătate personală, dar şi pentru darul unităţii naţionale„, a afirmat Patriarhul Daniel.

În acest context, el a spus că în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei Ocrotitorul României va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent eroilor neamului„, a adăugat Patriarhul Daniel.

Piatra de temelie a Catedralei Mântuirii Neamului a fost pusă în februarie 2011. Costurile medii ale investiţiei se ridică la suma de 80.000.000 euro, în acest an .

Catedrala Mântuirii Neamului va avea o înălţime de 120 de metri şi o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătraţi. Pe zidurile catedralei vor fi ridicate 6 turle mici, până la 60 de metri înălţime, turla clopotului şi o turlă principală, cu o înălţime de 120 de metri. Catedrala va avea 6 clopote. Cel mai mare – care cântăreşte 25 de tone – a fost finalizat într-o fabrică din Austria, iar pe acesta apare chipul Patriarhului Daniel.

La nivelul 0 al construcţiei, unde vor încăpea 5.000 de oameni, suprafaţa construită este de 7.200 de metri pătraţi, iar Catedrala Mântuirii Neamului va avea şi patru lifturi.

Citeşte şi Patriarhul Daniel: Dacă nu mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în trecut, slăbim în demnitate

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Zodii bântuite de trecut. Nu pot trece peste durere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai