Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşte: Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul şi moartea

Iubirea milostivă și smerită a lui Hristos pentru oameni este mai tare decât păcatul, decât moartea și decât iadul, ca forme de existență egoistă, însingurată și nefericită, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paști.
Romania TV
12 apr. 2017, 08:38
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşte: Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul şi moartea

„De ce trebuie să mărturisim noi adevărul Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruință asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului? Pentru că iubirea milostivă și smerită a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decât păcatul, decât moartea și decât iadul, ca forme de existență egoistă, însingurată și nefericită. În acest sens și Biserica Domnului Iisus Hristos, unită cu El prin harul Sfântului Duh, este mai tare decât porțile iadului (cf. Matei 16, 18). De ce? Pentru că Biserica lui Hristos este comuniunea sfântă și veșnică a oamenilor cu Preasfânta Treime, Izvorul vieții și al iubirii veșnice (cf. 2 Corinteni 13, 13)”, spune patriarhul.

Potrivit acestuia, „Sfintele Evanghelii ne arată, însă, că, înainte de răstignire și moarte, Iisus nu a răspuns la violență cu violență, refuzând folosirea sabiei pregătite de Simon-Petru (cf. Ioan 18, 10) și nu a răspuns la răutate cu răutate, ci S-a rugat pentru iertarea ucigașilor Săi, zicând: ‘Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac’ (Luca 23, 34)”.

„Când sufletul omului se umple de gânduri rele, de viclenie, de ură, de invidie și de violență, atunci el se deschide spre iad (cf. Psalmul 87, 3). Însă, când sufletul omului se umple de pocăință smerită și iertare sinceră, de pace și de iubire milostivă, atunci el se deschide spre rai. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că ‘Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21)'”, afirmă patriarhul.

Întâistătătorul BOR consideră că numai „credința noastră în biruința lui Hristos Cel înviat asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului ne întărește în lupta noastră cu patimile egoiste individuale sau colective și în lupta cu duhurile răutății (cf. Efeseni 6, 12), care produc adesea deznădejde sau însingurare în suflete, ceartă și dezbinare în familie și societate, violență și crimă, conflicte de putere și războaie în lume ș.a”.

„Prin urmare, bucuria biruinței Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului ne cheamă să ne rugăm și să lucrăm pentru pace și viață, să aducem bucurie în jurul nostru, ajutând, după putință, prin cuvânt și faptă, pe cei care au nevoie de iubirea și ajutorul nostru”, îndeamnă patriarhul.

Amintind că Sfântul Sinod al BOR a proclamat 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, PF Daniel subliniază că aceasta „este o datorie morală față de înaintași, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat, cu prețul pierderii libertății sau chiar a vieții”.

„Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi”, arată patriarhul.

În preajma Sărbătorii Pascale, acesta adresează îndemnul la aducerea bucuriei, „prin cuvânt și faptă bună, (…) în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați și singuri, astfel încât ei să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit și înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace și de bucurie”, dar și la purtarea „în rugăciune și în iubire frățească” a românilor „care se află printre străini, departe de Patrie”.

Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, patriarhul urează tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire, adresând salutul pascal ”Hristos a înviat!”.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu: Nu îl vor lăsa să devine președintele României!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Se apropie sfârșitul lui Georgescu? Înregistrări compromițătoare
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Apel urgent către locuitorii Bucureștiului pentru îndepărtarea țurțurilor și gheței de pe trotuare
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar