Patriarhul Daniel, în predica de sărbătoarea Bunei Vestiri. „Dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor”

Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc, a afirmat luni patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte declinul demografic, precizând că, dacă ''vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor''.
Iulian Tudor
25 mart. 2019, 10:55
Patriarhul Daniel, în predica de sărbătoarea Bunei Vestiri.

„În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc copii. De aceea, sâmbăta trecută, ne-am bucurat când am văzut că ‘Marşul pentru viaţă’, care înseamnă dorinţa ca femeilor însărcinate să nu-şi mai piardă sarcina, a devenit foarte popular. La început, acest marş pentru viaţă a fost organizat în câteva oraşe. Acum însă s-a ajuns ca ‘Marşul pentru viaţă’ şi alte manifestări din timpul acestei luni, martie, consacrată deci vieţii sau copiilor care trebuie să se nască, a ajuns în 600 de localităţi din România şi Basarabia, Republica Moldova. Majoritatea acelora care participă la această manifestare în favoarea vieţii şi în favoarea mamelor însărcinate este formată din tineri, dar şi oameni mai în vârstă, care-şi dau seama că, dacă noi continuăm – poporul român – cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, din 1960 şi până acum, vom pieri ca popor. Diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul naşterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor”, a subliniat patriarhul, în predica ţinută la slujba de Buna Vestire, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi BUNA VESTIRE 2019, tradiţii şi obiceiuri la români. Ce trebuie să facem de Buna Vestire

În opinia acestuia, „‘Marşul pentru viaţă’, în primul rând, are un aspect spiritual”, pentru că „avortul, în limbajul bisericesc, canonic, se numeşte pruncucidere, adică uciderea pruncilor, în pântecele mamei lor”, dar şi unul social, prin „faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii şi populaţia României s-a diminuat deja cu câteva milioane în ultimii 20 sau 30 de ani”.

„Deci, avem în Maica Domnului ocrotitoare a femeilor care nasc, care devin mame, ocrotitoare a părinţilor copiilor, nu numai a mamelor, ci şi a taţilor şi ocrotitoare a familiilor care, deşi nu au copii, adoptă copii, cresc copii, pe care-i adoptă de la alte familii care au copii mai mulţi. Şi prin aceasta arătăm cât de mare este binecuvântarea vieţii, cât de mare este binecuvântarea de a da naştere la prunci”, a mai spus patriarhul.

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc, pe 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea Bunei Vestiri este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret, când i se închină cu cuvintele „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca arată cum Arhanghelul Gavriil a fost trimis către Fecioara Maria din Nazaret pentru a-i vesti că a fost aleasa de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38).

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda