PATRICIA ŢEICU A MURIT. Cum a început tot calvarul: „Mi-au apărut nişte bubiţe…”

Fiica lui Marius Țeicu a murit. Patricia era grav bolnavă, iar în acest an trebuia să să facă o nouă intervenție chirurgicală, de data aceasta la stomac. A murit însă miercuri, la vârsta de 41 de ani, după o grea suferinţă, aceasta fiind diagnosticată în urmă cu mai mult timp cu leucemie.    
Filip Stan
02 aug. 2017, 09:42
PATRICIA ŢEICU A MURIT. Cum a început tot calvarul:

Fiica lui Marius Țeicu a murit. Modul în care a descoperit boala este unul cu adevărat bizar. Niște pete asemănătoare unei alergii nu au alarmat-o prea tare pe fata cunoscutului compozitor. La două-trei luni a luat atitudine, de vreme ce bubițele nu-i dispăreau. „În 2015, mi-au apărut niște bubițe și am crezut că sunt pe fond nervos, că mă agit, pun pasiune în tot ce muncesc. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei, nu răceam, nu am avut nimic, nu mă duceam la doctor. Și am crezut că totul e pe fond nervos, am stat vreo trei luni și apoi am fost la doctor. Am mers la dermatologie și acolo au descoperit că am tuberculoză. Nu aveam niciun simptom. Și-au pus întrebări: de ce tuberculoză?, că însemna că imunitatea e la pământ. Am făcut analize și am fost descoperită cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există”, a mai spus Patricia la emisiune.

Și-a păstrat optimismul pe toata durata luptei

Nu toată lumea care este infectată cu acest virus se și îmbolnăvește. Doar la 2% din cei infectați se declanșează o boală. Se poate lua din transfuzii de sânge, contact sexual sau altă manevră sângerândă.

„Am stat izolată o lună jumate acasă din cauza TBC-ului și apoi am mers direct la Fundeni. Am făcut chimioterapie un an, am fost în Franța și mi-au spus că sunt ok, apoi mi-a revenit boala în forță”, s-a destăinuit femeia.

Patricia a fost supusă unor tratamente chinuitoare, dar șansa a fost de partea ei. Medicii i-au găsit destul de repede un donator compatibil și au început să se lupte cu boala.

Femeia de 40 de ani a trecut prin moment de-a dreptul cumplite: a fost operată pe cord deschis, a fost paralizată pe partea stângă, plus transplantul medular și multe alte obstacole în calea ei spre însănătoșire, care a durat doi ani.

Compozitorul Horia Moculescu a precizat pentru MEDIAFAX că Patricia Şeicu s-a stins din viaţă miercuri dimineaţă, după „o suferinţă îngrozitoare”.

Patricia Ţeicu Rădulescu a fost căsătorită cu actorul Dan Rădulescu, cu care avea doi copii.

Fiica compozitorului a descoperit că suferă de leucemie în anul 2015, iar de atunci a dus o bătălie lungă pentru a învinge boala. Patricia Ţeicu suferea de o formă rară de leucemie.

Anul trecut, Marius Ţeicu anunţa că fiica sa avea nevoie de transfuzii urgente de sânge, rugându-i pe cunoscuţi şi pe prietenii săi să doneze sânge pentru a-i salva viaţa Patriciei.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai