Patrick Borcea s-a înscris la bacalaureat la 23 de ani. De ce nu s-a prezentat

Băiatul cel mare al lui Cristi Borcea, Patrick, s-a înscris anul acesta la examenul de Bacalaureat, la un liceu din comuna Cetate, județul Dolj, însă nu s-a prezentat la prima sesiune. 
Romania TV
03 iul. 2020, 11:22
Patrick Borcea s-a înscris la bacalaureat la 23 de ani. De ce nu s-a prezentat

Fiul fostului acționar al clubului de fotbal Dinamo și-a rupt mâna dreaptă jucând fotbal, chiar înainte de momentul susținerii examenului maturității. În baza unor documente medicale, Patrick Borcea ar fi putut susține probele prin dictare.

„Lucrările care se realizează prin dictare se scriu de către unul dintre profesorii asistenți, de altă specializare decât disciplina la care se susține proba, în săli separate, supravegheate audio-video”, potrivit metodologiei Ministerului Educației.

Patrick a făcut clasa a 9-a la Colegiul Aiglon, din Chesieres, Elveția, și cu toate că taxa de 70.000 de euro pe an nu reprezenta o problemă pentru Borcea, Patrick nu s-a putut acomoda la unitatea de învățământ.

Tânărul, care derulează afaceri în comuna Cetate, a ales, la îndemnul tatălui său, să nu se prezinte la examen întrucât „numele Borcea atrage atenția și ar fi apărut suspiciuni”.

„Patrick s-a înscris la examenul de bacalaureat, dar și-a rupt mâna la fotbal. I-am spus să nu se prezinte, chiar dacă avea posibilitatea ca un profesor să-i transcrie lucrarea după dictare. Numele Borcea atrage atenția și ar fi apărut suspiciuni. Trebuie să învețe și să dea examen la sesiunea următoare”, a precizat Cristian Borcea pentru Libertatea.ro.

Băiatul fostului patron dinamovist și-a schimbat total stilul de viață în 2017, când și-a făcut o operație de micșorare a stomacului, slăbind astfel 40 de kilograme. Ulterior, Patrick s-a lansat și în business-uri pe cont propriu.

El este principal acționar al firmei „Agricola East Way Distribution SRL”, societate înfiinţată în 2012, specializată în comerţ cu cereale, seminţe, furaje şi tutun, cu sediul chiar în comuna doljeană.

Citeşte şi: Cristi Borcea a fost la un pas de sinucidere în închisoare

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Orașul în care poți să primești o casă fără să plătești nimic: „Tot ce ai nevoie este…”
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Poți pierde casa moștenită dacă nu o treci pe numele tău? Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
„Du-te dracu'!”. Ceartă violentă la Casa Albă, sub nasul lui Donald Trump. „Comportamentul lui Elon începe să fie obositor”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Controale la frontierele Schengen. Decizie în Parlamentul European
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Elevii din România care merg la școală doar 4 zile pe săptămână. Liceul testează un nou model educațional
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
A murit în timp ce era însărcinată, la doar 24 de ani. Anunț de ultim moment despre o actriță de la Hollywood
MediaFlux
Se modifică Codul Rutier 2025. Amenzi de 3.000 de lei pentru nerespectarea unor reguli în mașină
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”