Nava Marinei italiene ”Cigala Fulgosi” a salvat trei ambarcațiuni, recuperând în total 403 imigranți și patru trupuri neînsuflețite, se precizează într-un comunicat al marinei.
O a doua navă, ”Bettica”, a salvat două ambarcațiuni cu 219 migranți, în timp ce nava ”Scirocco” a salvat o barcă pneumatică ce avea la bord 105 migranți.
Cauzele celor patru decese nu au fost precizate, dar paza de coastă amintește periodic condițiile foarte precare ale migranților, slăbiți deja de condițiile de trai sordide din Libia, înghesuiți în ambarcațiuni improvizate și deseori asfixiați de emanațiile carburantului.
De la începutul acestui an, 6.736 de persoane au sosit în Italia dinspre Libia, comparativ cu 7.257 în aceeași perioadă a anului 2015, potrivit Ministerului italian de Interne.
În total, peste 110.000 de migranți și refugiați au sosit de la începutul anului 2016 în Europa traversând Marea Mediterană, în principal via Grecia, a anunțat marți Organizația Internațională pentru Migrații (OIM), precizând că, în aceeași perioadă, peste 410 persoane au murit sau sunt date dispărute pe mare.