Patru funcţionari ai unei primării din Alba, cercetaţi pentru delapidare şi abuz în serviciu

Patru funcţionari ai unei primării din judeţul Alba sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni, între care delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, după ce ar fi declarat starea de insolvabilitate a 19 persoane fizice care datorau bani instituţiei, ar fi emis certificate fiscale cu date nereale şi şi-ar fi însuşit bani din casierie. Prejudiciul depăşeşte 230.000 de lei, iar poliţiştii au făcut percheziţii la Primăria Şibot şi la locuinţele funcţionarilor respectivi, de unde au ridicat date contabile şi medii de stocare.
Iulian Tudor
25 iun. 2019, 12:06
Patru funcţionari ai unei primării din Alba, cercetaţi pentru delapidare şi abuz în serviciu

Poliţia Judeţeană Alba a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul instituţiei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au făcut, luni, cinci percheziţii, din care una la sediul unei instituţii publice din judeţul Alba şi 4 la domiciliile unor angajaţi ai acesteia, pentru obţinerea de probe în vederea documentării activităţii infracţionale a patru funcţionari care sunt cercetaţi pentru delapidare, abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, fals intelectual, uz de fals şi fals informatic.

„Se pare că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, doi dintre angajaţii instituţiei ar fi declarat starea de insolvabilitate a unui număr de 19 persoane fizice, care datorau acesteia suma totală de 226.160 lei, fără a respecta dispoziţiile legale şi procedurile aplicabile în domeniu şi ar fi efectuat modificări şi ştergeri de date informatice privind situaţia fiscală a acestor persoane”, scrie în comunicat.

Totodată, unul dintre funcţionari ar fi emis un certificat fiscal pentru o persoană juridică, care atestă date nereale, iar ceilalţi trei ar fi eliberat, pentru mai mulţi contribuabili, certificate fiscale care atestau o situaţie nereală, fără datorii, ca urmare a emiterii şi înregistrării unor chitanţe care ulterior erau anulate.

Tot din cercetări a rezultat şi faptul că trei dintre persoanele vizate de anchetă şi-ar fi însuşit, din casieria instituţiei, suma de 13.756 de lei.

La percheziţii, poliţiştii au ridicat documente de evidenţă contabilă şi medii de stocare.

Cele patru persoane vizate au fost duse la sediul Poliţiei Judeţene Alba, unde au fost audiate şi puse sub acuzare.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economico-financiare, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor patru funcţionari.

Potrivit Alba24.ro, cei patru funcţionari sunt de la Primăria Şibot, între ei fiind şi viceprimarul localităţii Dacian Herlea.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
”Salariul” legendar al Andreei Esca, depășit de propria fiică. Alexia Eram are încasări uriașe
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Scandal în televiziune. Vorbe grele între Marina Almășan și Mihaela Tatu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Noi vouchere în valoare de 250 de lei pentru elevi! Vor fi disponibile din luna septembrie
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Guvernul pregătește noua reformă fiscală de la 1 ianuarie 2026! Lovitură pentru români, apar taxe noi, iar altele vor fi majorate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște