Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 în penitenciarul din Tihar, potrivit India Today.
Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz, comis la Delhi, în decembrie 2012. Victima a decedat din cauza rănilor. Cazul a şocat opinia publică şi a provocat manifestaţii uriaşe în India, iar ulterior autorităţile au înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi au prevăzut proceduri judiciare mai rapide. Agenţia menţionează că astfel de infracţiuni sunt de multe ori muşamalizate în societatea indiană.
Ancheta violului din 2012 a dus la arestarea a şase suspecţi. Presupusul lider al agresorilor a murit ulterior în închisoare; oficial, s-a consemnat că el s-a sinucis. Un alt violator, minor la data comiterii faptei, a beneficiat de o reducere a pedepsei şi a fost eliberat după trei ani.
Cei patru condamnaţi la moarte au făcut pe rând apeluri în ultimele săptămâni, reuşind astfel să câştige timp, dar cererilor lor de graţiere au fost în cele din urmă respinse.
Mama victimei a declarat agenţiei Press Trust of India că „lupta va continua până vor fi spânzuraţi”, iar acum se pare că îşi va putea găsi liniştea.
India nu aplică frecvent pedeapsa capitală, care este de obicei comutată în închisoare pe viaţă. Ultima execuţie prin spânzurătoare a avut loc în 2015.