Patru jandarmi cercetaţi în urma violenţelor din Bucureşti

Patru jandarmi şi mai mulţi civili sunt cercetaţi în cazul violenţelor din cadrul protestelor izbucnite în ultima săptămână în ţară. De precizat că din 36 de cauze, 35 sunt la Bucureşti, iar una la Piteşti.
Romania TV
20 ian. 2012, 16:11
Patru jandarmi cercetaţi în urma violenţelor din Bucureşti

Procurorii au înregistrat patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele din centrul Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti, potrivit unui comunicat de vineri al Ministerului Public.

Într-unul dintre dosare se fac cercetări faţă de o persoană pentru ofensă adusă unor însemne, după ce a dat foc la un steag în faţa Spitalului Colţea.

„În continuarea cercetărilor din cauzele având ca obiect evenimentele cunoscute opiniei publice sub numele de «acţiuni violente în cadrul manifestărilor de stradă din perioada 15-19 ianuarie 2012»”, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat o situaţie a dosarelor înregistrate.

Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost constituite 12 dosare în care se fac cercetări sub aspectul infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, distrugere şi ultraj.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, respectiv, distrugere privind incidentele din în 16 ianuarie 2012, ora 21.30, în zona Calea Victoriei din Bucureşti faţă de Karol Dieter Vasile. „S-a reţinut că inculpatul ar fi fost alături de alte cinci persoane în zona Calea Victoriei din Bucureşti, ar fi provocat scandal şi, de asemenea, ar fi dat cu picioarele într-un autoturism căruia i-ar fi distrus oglinda şi aripa. Acesta a fost reţinut de către organele de poliţie pentru 24 de ore, fiind prezentat la data de 17 ianuarie 2012, procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti care au dispus faţă de Karol Dieter Vasile măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea şi continuarea cercetărilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei”, explică Ministerul Public.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti au fost înregistrate un număr de şapte cauze, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au solicitat judecătorilor, în 17 ianuarie 2012, arestarea preventivă a unui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru 25 de zile. Din primele cercetări a rezultat faptul că, în contextul creat de incidentele petrecute în data de 15 ianuarie 2012, inculpatul a participat la sustragerea mai multor telefoane mobile expuse spre vânzare într-un punct de lucru al unei societăţi de telefonie mobilă, prin distrugerea geamurilor şi altor bunuri din interior.

În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de 18 inauarie 2012, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a altor doi inculpaţi, cererea procurorilor fiind respinsă de către magistraţii Judecătoriei Sector 3. Procurorii au exercitat calea de atac a recursului.

Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi că, în contextul creat de incidentele petrecute în data de 15 ianuarie 2012, au participat la sustragerea mai multor telefoane mobile expuse spre vânzare într-un punct de lucru al unei societăţi de telefonie mobilă, prin distrugerea geamurilor si altor bunuri din interior.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală faţă de inculpatul Mihai Căpăţână, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Reamintim că, a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului Mihai Căpăţână, reţinându-se în sarcina acestuia că, a participat alături de alte persoane ,în data de 15 ianuarie 2012, la incendierea unor bunuri aparţinând domeniului public, din zona intersecţiei străzilor Cantemir cu Mărăşeşti din Municipiul Bucureşti.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetari în legătură cu incidentul ce a avut loc în timpul manifestărilor de protest din data de 19 ianuarie 2012, privind folosirea fără drept de arme albe. Cercetările sunt în curs de desfăşurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei.

De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat de la mai multe parchete de sector de pe raza Municipiului Bucureşti, şapte dosare penale privind infracţiuni săvârşite în noaptea de 15/16 ianuarie 2012, cu prilejul manifestaţiilor desfăşurate în zona Pieţei Universităţii şi în zone din imediata apropiere.

„Cauzele vizează săvârşirea unor infracţiuni de port fără drept de arme albe, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, distrugere, constând în aceea că grupuri de câteva zeci de persoane proferau cuvinte şi expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine, rupeau gardurile din metal ce separau benzile de circulaţie, aruncau cu pietre, sticle, obiecte contondente asupra persoanelor aflate în zonă (atât asupra celor care se aflau la manifestaţie cât şi asupra celor care făceau parte din rândul forţelor de ordine)”, spune sursa citată.
De asemenea, într-una din aceste cauze, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faţă de o persoană face cercetări sub aspectul infracţiunii privind ofensa adusă unor însemne, „deoarece a manifestat dispreţ prin acţiunea ce a produs degradarea unui steag arborat pe o instituţie publică din zona Spitalului Colţea”.

Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, precum şi pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-au înregistrat câte două plângeri împotriva jandarmilor care au asigurat ordinea şi liniştea publică în timpul desfăşurării manifestărilor de stradă.

De asemenea, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti efectuează cercetări faţă de un învinuit minor O.A. (în vârstă de 17 ani), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost reţinut de către procurori pentru 24 ore şi a fost prezentat instanţei de judecată în cursul zilei de 17 ianuarie 2012, cu propunere de arestare preventivă.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, în seara de 16 ianuarie 2012, în jurul orei 20.00, aflându-se în zona centrală a Municipiului Piteşti, într-un grup mai mare de protestatari, învinuitul a aruncat cu o piatră în aranjamentele ornamentale din zonă şi a spart geamul clădirii Casei Sindicatelor. Ulterior, în aceleaşi împrejurări, în timp ce se afla în zona Oficiului Poştal Central din aceeaşi localitate, a lovit cu pumnul în zona feţei, un jandarm care se afla în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i acestuia leziuni corporale ce necesită 15 zile îngrijiri medicale (fractură de piramidă nazală cu deplasare).

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzelor şi a identificării celor implicaţi, iar pe măsura derulării acestora, vom informa opinia publică. Sectorului 2 Bucureşti au fost înregistrate un număr de şapte cauze, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti au solicitat judecătorilor, în 17 ianuarie 2012, arestarea preventivă a unui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru 25 de zile, pentru că a furat mai multe telefoane mobile expuse într-un magazin de profil. Alte două cererei de arestare preventivă în acest caz au fost respinse de magistraţi, procurorii atacând decizia cu recurs.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Stațiunea superbă, considerată o adevărată perlă, cu un complex turistic de nivel înalt, care a ajuns o ruină. Nimeni nu mai vine acum aici
Capital.ro
Călin Georgescu a vrut banii. Denunțul care îl îngroapă înainte de alegeri: Nu ne jucăm!
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Începe lucrul la o nouă bucată din Autostrada A8. Data finalizării
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a dat de gol. Greșeala care îl distruge definitiv: Se prăbușește
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Atef Najib, văr al lui Bashar al-Assad și acuzat de crime, reținut în Siria
MediaFlux
TRUMP pregătește REVOLUȚIA! AMERICANII așteaptă ziua de SÂMBĂTĂ, 1 februarie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România