Patru oameni AU MURIT din cauza gripei, în prima săptămână a anului. Numărul deceselor a ajuns la şase

Patru persoane au decedat din cauza gripei, de la începutul acestui an, numărul cazurilor din acest sezon ajungând la şase, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Alina Costache
12 ian. 2017, 13:00
Patru oameni AU MURIT din cauza gripei, în prima săptămână a anului. Numărul deceselor a ajuns la şase

Cele patru decese au fost înregistrate în săptămâna 2-8 ianuarie, toate persoanele având virus gripal tip A, subtip H3N2.

Dintre cele şase decese prin gripă din acest sezon, unul a fost la grupa de vârstă 0-1 an, unul la 15-49 ani, un altul la 50-64 de ani şi trei la peste 65 de ani. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, iar cinci dintre acestea aveau şi alte boli, potrivit datelor de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

De la începutul sezonului de supraveghere şi până în 10 ianuarie au fost confirmate în laborator 236 de cazuri de gripă, dintre care 172 de tip A subtipul H3N2, 60 cazuri de tip A nesubtipate şi patru cazuri de tip B.

Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, cu răspândire locală în Bucureşti şi judeţele Olt, Iaşi, Constanţa şi Braşov, precum şi cu cazuri sporadice în unele judeţe.

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute respiratorii – IACRS şi pneumonii) a fost de 88.286, cu 37,5% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (64.185) şi cu 36,7% mai mare faţă de cel întregistrat în săptămâna anterioară (64.572) şi datorat subraportărilor în contextul sărbătorilor de iarnă şi a vacanţelor şcolare.

În perioada 2-8 ianuarie au fost înregistrate 352 de cazuri de gripă clinică (fără confirmare în laborator), comparativ cu 48 de cazuri din prima săptămână a anului trecut. De asemenea, au fost 15 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu şapte mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent şi cu trei mai multe faţă de săptămâna precedentă.

ALERTĂ: De zece ori mai multe cazuri de gripă în 2016 faţă de 2015. Iată cum ne putem proteja împotriva bolii

DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu explică tainele astrologiei. „Locul și momentul nașterii ne stabilesc identitatea astrală”
Capital.ro
Nu mai pot retrage numerar. Decizia băncilor se aplică din 30 iunie. Lovitură pentru cei din mediul rural
Playtech.ro
Românii care pot primi bani de chirie de la primărie. Se oferă până la 1287 de euro pe lună
DailyBusiness
Nicușor Dan vrea un judecător fără culoare politică la CCR: Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Locul unde timpul s-a oprit. O comoară ascunsă a României
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Trafic restricționat pe DN1A în luna iunie. Lucrările la podul peste râul Teleajen provoacă devieri importante de traseu
Cancan.ro
A venit potopul în România! 🔴 S-a emis alertă extremă: nu ieșiți din case ↘️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră! S-a stins cel mai puternic actor al zilelor noastre. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
S-a spânzurat din cauza impozitului! Fiul l-a găsit în hambar. "Nu risc să pierd tot ce am muncit o viață"
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Se dau 1.287 euro lunar, bani de chirie. Hotărârea se adoptă de urgență
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O linie „fantomă” descoperită în China este legată de o populație antică și misterioasă din Tibet. Nu provine de la neanderthalieni sau denisoveni