Un grav accident a avut loc, luni, în localitatea băcăuană Poduri, pe un drum judeţean, după ce şoferul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, a intrat într-o depăşire neregulamentară, în vârful unei rampe, fără să aibă vizibilitate, şi s-a ciocnit cu o maşină care circula regulamentar.
„În urma accidentului, şoferii celor două autoturisme, precum şi cei doi pasageri, un tânăr de 19 ani şi o minoră de 15 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru, potrivit Mediafax.
Tânărul de 20 de ani care a provocat accidentul va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Vezi: TRAGEDIE pe Autostrada Soarelui. O familie, DISTRUSĂ într-un grav accident de circulaţie