Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 27 de ani au fost prinşi, marţi seară, în timp ce furau cafea, sticle cu alcool şi suc dintr-un TIR în localitatea Stănceşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Folosindu-se de o lampă cu gaz, cei patru au încălzit firul de metal al sigiliului aplicat compartimentului în care se afla încărcătura TIR-ului, pentru a desprinde sigiliul din plastic, iar la final, folosindu-se de aceeaşi metodă, voiau să lipească la loc sigiliul, astfel încât să nu se vadă urmele furtului.
Bărbaţii au fost prinşi în timp ce furau din TIR 84 de pachete de cafea, 28 de sticle de vin, şase sticle de whisky şi 12 sticle cu suc.
Jandarmii au încheiat proces-verbal pentru furt, cazul fiind preluat de către poliţişti, care vor continua cercetările, urmând să propună măsurile legale în privinţa celor patru.