Paul Lăzărescu a murit. Anca Lăzărescu, fiica sa, a transmis un mesaj emoţionant după moartea tatălui: „Tata, Paul Lăzărescu, a plecat azi dimineață în lumea celor drepți. Peste două luni ar fi împlinit 96 de ani. A fost sănătos până aproape de sfârșit și puternic până în ultima clipă. A trăit multe incercări și le-a biruit cu credință și speranță. Cred că cele mai dragi amintiri i-au fost cele din copilăria petrecută la Herța, ținutul lui basm, cum îl numea cu drag și nostalgie. A trecut prin două refugii din fața bolșevicilor. A făcut șapte ani de pușcărie, foarte tânăr fiind, pentru că activa la TUNȚ, organizația studenților țărăniști, scria la Dreptatea și s-a opus instaurării regimului comunist în România.
Preot lovit de tren în apropiere de biserica pe care a construit-o. Părintele Vasile a murit pe loc
L-a prețuit mereu pe G. Călinescu, pe care l-a avut profesor la Litere, care l-a și ajutat în momente dificile. S-a bucurat enorm în decembrie 1989. A reînființat Dreptatea și s-a realăturat PNTCD. A fost dezamăgit mult prea des de tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1990. Și-a trăit ultimii 25 de ani singur, după dispariția mamei mele. Dar, mai presus de orice, tata a fost un om absolut minunat. De o modestie fără seamăn, de un bun simț extraordinar, de o mare bunătate. Un om hâtru tare.
A murit Tita Bărbulescu, cântăreaţa de muzică populară preferată de Ceauşescu
Tata vorbea extraordinar de puțin, era un introvertit, dar și când vorbea…. A fost un prieten dedicat. Un om deschis dialogului care nu cred că a urât pe cineva vreodată, deși ar fi avut ceva motive. Dar în același timp intransigent, nu i-au plăcut compromisurile. Și și-a dorit mereu țara departe de bolșevici și comuniști. Era un bucătar grozav, îi plăcea vinul roșu. Poate și pentru că îi mai dezlega limba și mai scăpa câte ceva din multele pe care le-a trăit. Dar despre pușcărie nu ii plăcea să vorbească. Iubea pictura și tablourile.Tata a iubit mereu viața și s-a luptat pentru ea până la sfârșit. Nu a iubit in schimb niciodată onorurile, mărirea. A fost de o modestie extraordinara. Mie mi-a fost și un prieten extraordinar, mai ales după plecarea mamei. Ne-a iubit enorm, pe Tudor și pe mine. Dacă ar fi să aleg trei valori după care si-a condus viața, acestea ar fi: libertate, onoare, prietenie. Și, evident, dragostea de țară. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, dragă tata!”
Paul Lăzărescu s-a născut la 6 februarie 1926, la Herța. A fost student la Facultatea de Litere și președintele organizației T.U.N.Ț. din facultate și secretar general al T.U.N.Ț. București. Din 1945 până în 1947, Paul Lăzărescu a fost redactor la ziarul Dreptatea. A fost arestat în 1947 și condamnat la un an închisoare (sentința 412/26 martie 1948) pentru ”publicație necenzurată”, cu detenție la penitenciarele M.A.I., Văcărești, Uranus și Aiud.
Eliberat la expirarea pedepsei, a fost rearestat la 15 august 1949, apoi condamnat, prin sentința 979 din 19 octombrie 1950, în lotul T.U.N.Ț. – din care mai făceau parte Ioan Bărbuș, Adrian Marino, Vasile Bourceanu, Victor Coconeti și alții -, la 7 ani închisoare. În fișa de încarcerare, la descrierea pe scurt a ”infracțiunii” se nota: ”a fost membru în organizaţia subversivă manistă”. A fost închis la Jilava, Gherla, Peninsula, Baia Sprie, Satu Mare și eliberat la 31 martie 1956.
După eliberare, a lucrat un timp ca muncitor necalificat. A fost apoi profesor suplinitor și, din 1965, cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale / Institutul de Fonetică și Dialectologie al Academiei Române. După 1989, a fost activ în cadrul PNȚCD și ziarist la reînființatul ziar al PNȚ, „Dreptatea”.