Paul Stănescu: Cred că unii fac jocurile altora când încearcă, la Bucureşti, să submineze autoritatea Gabrielei Firea

Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, consideră că petiţia prin care se solicită iniţierea de alegeri în filiala PSD Bucureşti şi schimbarea Gabrielei Firea de la conducerea acestei organizaţii reprezintă o greşeală.
Romania TV
24 oct. 2018, 10:56
Paul Stănescu: Cred că unii fac jocurile altora când încearcă, la Bucureşti, să submineze autoritatea Gabrielei Firea

„Cred că ceea ce se încearcă la Bucureşti… Cred că greşesc anumiţi colegi care încearcă lucrul acesta – nu vreau să nominalizez – pentru că PSD ar trebui să fie un partid unit, pentru că aşa a câştigat alegerile, aşa avem foarte multă forţă şi cred că pe unii îi sperie – dar unii cred că fac jocurile altora în momentul în care încearcă la Bucureşti să submineze autoritatea doamnei primar general Firea”, a declarat paul Stănescu la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Paul Stănescu a precizat, pe de altă parte, că nu are informaţii privind posibilitatea remanierii sale.

„Nu am nicio informaţie. Vom discuta în CEx. Respect decizia CEx”, a subliniat el, făcând referire la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc săptămâna viitoare.

În ceea ce priveşte activitatea sa la minister, Stănescu a arătat că orice om îşi poate face reproşuri, pentru că nimeni nu reuşeşte să îşi îndeplinească toate obiectivele. Întrebat dacă îşi menţine punctul de vedere susţinut în scrisoarea în care cerea plecarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD, Stănescu a răspuns că nu îşi retractează declaraţiile publice.

„Ceea ce am spus public de fiecare dată mi-am asumat. Eu sunt un om cu principii şi de fiecare dată mi-am asumat tot ce-am spus şi nu retractez nimic din tot ce-am spus public”, a declarat vicepremierul.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...