Paul Stănescu, despre condamnarea lui Dragnea: Sunt sub stare de şoc

Preşedintele organizaţiei PSD Olt, Paul Stănescu, a afirmat luni că este în stare de şoc după condamnarea liderului partidului, Liviu Dragnea, precizând că regretă ceea ce i se întâmplă acestuia.
Romania TV
27 mai 2019, 15:02
Paul Stănescu, despre condamnarea lui Dragnea: Sunt sub stare de şoc

„Sunt sub stare de şoc şi nu pot să fac declaraţii. În primul rând sunt şi eu om ca şi dumneavoastră şi e foarte dificil într-o asemenea situaţie să faci declaraţii de presă”, a spus Stănescu, la sediul din Băneasa al PSD, după şedinţa conducerii social-democraţilor, scrie Agerpres.

Întrebat dacă regretă ce i se întâmplă lui Dragnea în aceste zile, Stănescu a răspuns: „Da”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Luni după-amiaza, la câteva ore de la pronunţarea sentinţei, Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat. El va sta în carantină 21 de zile, perioadă în care i se vor efectua analize medicale, un examen psihologic şi se vor stabili activităţile pe care le va urma pe perioada detenţiei.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Elon Musk, cel mai mare fan Georgescu. Un nou mesaj de susținere
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Maria Zaharova, prima reacție după expulzarea diplomaților ruși: Rusia nu are obiceiul de a se amesteca în treburile altora
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti