La 83 de ani, Paula Iacob era extrem de lucidă şi de implicată în viaţa socială. Tocmai de aceea avea mereu un punct de vedere obiectiv despre orice subiect dezbătut public. Nu-i plăcea să vorbească despre propria persoană, însă, în rarele ocazii când o făcea, se descria cu modestie. Era naţionalistă şi un sprijin sigur pentru toţi cei care îi cereau ajutorul. A pledat adesea fără onorariu şi îşi programase multe bătălii importante, sperând că Dumnezeu îi va permite să-şi încheie misiunea pe pământ.
A vrut să adopte un băieţel
Printre dorinţele la care Paula Iacob a fost nevoită să renunţe se numără şi adopţia. „N-am să-mi iert niciodată că n-am adoptat un copil pentru că nu poate fi o faptă mai frumoasă decât să dai un cămin unui biet suflet. Dimineaţa de Moş Nicolae şi momentele din jurul pomului de Crăciun nu ţi le poate oferi nicio casă de copii, oricât de bine întreţinută ar fi. Am vrut să înfiez, la un moment dat, un băieţel, dar viaţa a fost complicată şi am mobilizat toate resursele pentru educaţia fiicei mele. Ea e medic psihiatru, a făcut specializare la Viena şi este expert medico-legal pe plan internaţional. Orice familie ar trebui să-şi dorească un copil şi, dacă nu vine natural, există posibilitatea adopţiei, un element absolut necesar societăţii”, declara celebra avocată.
„Judecătorul Popa nu s-a sinucis”
„Ca avocat, n-aş fi putut să-i salvez pe Elena şi Nicolae Ceauşescu la procesul de la Târgovişte, pentru că sentinţa era decisă dinainte. La fel cum cred că judecătorul Popa nu era omul care să se sinucidă. Probabil i s-a dat vreo pastilă. Era un om deosebit de aspru, colegilor lui le era teamă de el”.