Paula Seling a demonstrat că are o condiţie fizică de invidiat: vedeta l-a ridicat pe Iftimoaie pe presa pentru picioare. Flotările nici nu le simte şi ridică 20 de kilograme într-o mână.
„Femeia te împinge, femeia te coboară. A fost o joacă, ne-am distrat, şi am fost fericită că am putut să-l ridic în slăvi pe Ionuţ”, a declarat Paula Seling.
„Am zis: eu am 100 de kg, aşa că m-am urcat şi am rămas şi eu surprins, mamă, fata asta are forţă!”, a precizat Ionuţ Iftimoaie.
Şi actriţa Alina Puşcaş încearcă să se menţină mereu în formă. Ea spune că aleargă aproape zilnic 18 kilometri. Cosmina Păsărin în schimb, face altfel de antrenamente.
„Mi se întâmplă să joc golf de obicei când vin la antrenamente, sunt deja încălzită şi simt nevoia să mă relaxez, să mă distrez puţin”, a spus Cosmina Păsărin.
Cea mai răsfăţată a fost cântăreaţa Xonia, care s-a bucurat de un masaj la patru mâini.