Bărbatul de 46 de ani a fost abordat de viceprimarul oraşului. Acesta care este de altfel şi preşedintele organizaţiei locale PSD i-a solicitat paznicului să aibă grijă de afişele USL şi totodată i-a cerut socoteală de faptul că unele dintre ele erau deja rupte.
Paznicul care este membru PDL şi face parte din campania ARD i-a spus că nu intră în atribuţiile lui acest lucru. Acest fapt la enervat la culme pe viceprimar care, fără să stea pe gânduri, a început să îl lovească cu pumnul şi cu picioarele.
La faţa locului a sosit un echipaj al Poliţiei. În urma loviturilor primite, bărbatul s-a ales cu nasul spart şi cu un dinte rupt. Acesta a fost transportat la spital şi a primit îngrijirile medicale necesare.
Paznicul a făcut plângere împotriva viceprimarului, iar poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.