PDL şi PPDD au părăsit şedinţa plenului reunit

Parlamentarii PDL şi PPDD au părăsit, marţi, şedinţa plenului reunit. Democrat-liberarlii au ieşit din sală după ce le-a fost respinsă propunerea de a fi scos de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei speciale parlamentare privind Roşia Montană, în timp ce parlamentarii PPDD au fost nemulţumiţi de faptul că nu au fost consultaţi de premierul Victor Ponta pe tema scrisorii de intenţie către FMI, căreia acesta i-a dat citire în faţa plenului reunit al celor două camere.
Filip Stan
17 sept. 2013, 14:15
PDL şi PPDD au părăsit şedinţa plenului reunit

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a spus că PDL doreşte retragerea acestui punct de pe ordinea de zi deoarece o astfel de comisie „excede” prevederile regulamentare.

La vot, solicitarea PDL a fost susţinută de doar 53 de parlamentari, în timp ce 320 au fost împotrivă, iar 18 s-au abţinut.

Toader a arătat că PDL nu va participa nici la dezbaterea constituirii acestei comisii speciale privind proiectul Roşia Montană şi nici nu va avea membri în această comisie. La discutarea subiectului privind constituirea comisiei speciale, parlamentarii PDL au părăsit sala de plen a Parlamentului.

Deputaţii şi senatorii PPDD s-au retras de la şedinţa comună, în care premierul Victor Ponta prezintă scrisoare de intenţie către FMI, pe motiv că nu au fost consultaţi pe acest subiect înainte, de către premier.”Având în vedere împrejurarea că primul ministru Victor Ponta a înţeles să se consulte doar cu unele partide de opoziţie, ignorând PPDD, deputaţii şi senatorii noştri înţeleg să se retragă de la şedinţa comună, pentru că pe domnul Ponta nu-l interesează punctul nostru de vedere în discuţii particulare, suntem convinşi că nu-l interesează nici în plen”, a precizat liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu.

El a făcut acest anunţ înainte ca premierul să ia cuvântul în plenul Parlamentului.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
Playtech.ro
SUA și Ucraina vor SEMNA marți ACORDUL privind resursele minerale, conform surselor Reuters
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Interzis pentru români la aceste mașini. Vor fi radiate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu nu se retrage din cursa prezidențială, respingând speculațiile privind candidatura lui Ilie Bolojan
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă