Demonstraţiile teologice au fost făcute la lansarea candidaţilor ARD pentru Sectorul 2 al Capitalei, ocazie cu care cei doi reprezentanţi ai PDL au folosit citate din Versetele Cârmuirii şi din Evanghelia după Ioan.
Preşedintele PDL Bucureşti a precizat că nu se desparte de textele biblice.
„Eu port tot timpul cu mine Versetele Cârmuirii. Am să-i citesc (n.r. lui Victor Ponta) unul dintre aceste vereste: Să nu iei aminte (şi acest lucru ar trebui să fie valabil pentru toţi cetăţenii României) la zvon deşert,. Să nu te uneşti cu cel nedrept ca să nu fi martor mincinos”, a declarat Videanu.
Nici vicepreşedintele PDL Anca Boagiu nu s-a lăsat mai prejos.
„Am stat şi m-am gândit la ce e minciuna şi citind în Sfânta Scriptură, Evanghelia lui Ioan, capitolul 8, versetul 44 spune aşa: ‘Nu vă ruşinaţi de adevăr pentru că el vine de la Dumnezeu. Ruşinaţi-vă de minciună pentru că ea este de la Diavol'”, a afirmat Boagiu.