PDL decide marţi dacă îndeamnă sau nu la boicotarea referendumului. Ce aşteaptă democrat-liberalii

PDL va decide marţi dacă va chema sau nu electoratul la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Aşa cum RTV.NET anunţa săptămâna trecută, hotărârea pe care o va lua conducerea partidului depinde în mod direct şi de pretextul pe care democrat-liberalii trebuie să-l folosească pentru a justifica semnalul cel mai avantajos pentru preşedintele suspendat. Astfel, întrunirea Colegiului Director de marţi dimineaţă coincide şi cu dezbaterea contestaţiei pe care partidul a depus-o la Curtea Constituţională. O decizie favorabilă PDL din partea judecătorilor Curţii Constituţionale va da undă verde pedeliştilor să lanseze mesajul neparticipării la urne, cu explicaţia că electoratul nu ar trebui să gireze un act nedemocratic.
Raul Florea
23 iul. 2012, 13:46
PDL decide marţi dacă îndeamnă sau nu la boicotarea referendumului. Ce aşteaptă democrat-liberalii

Întreaga conducere a PDL împreună cu liderii filialelor din teritoriu se vor întruni marţi pentru a lua o decizie comună cu privire la mesajul public pe care democrat-liberalii trebuie să-l dea electoratului pentru referendumul de duminica viitoare.

Surse din vârful PDL au precizat pentru ROMÂNIATV.NET că liderii partidului sunt pregătiţi pentru a adopta strategia boicotării votului din 29 iulie, lansarea semnalului oficial fiind condiţionată însă de decizia Curţii Constituţionale. Nu întâmplător Colegiul Director al PDL a fost stabilit pentru marţi dimineaţă, concomitent cu reunirea judecătorilor Curţii Constituţionale, care ar urma să se pronunţe asupra contestaţiilor pe care pedeliştii le-au adus la adresa legii referendumului. În cazul în care contestaţiile depuse la CCR nu vor avea un rezultat în favoarea PDL, democrat-liberalii ar fi nevoiţi să recurgă la argumente ce se bazează doar pe principii generale, nemaiavând o bază solidă, precum pronunţarea judecătorilor Curţii.

Deocamdată, însă, liderii PDL s-au ferit să iasă oficial cu mesajul boicotării referendumului. Cu excepţia vicepreşedinţilor Theodor Paleologu şi Radu F. Alexandru, care au declarat că nu vor merge la vot duminica viitoare, membrii Biroului Permanent au transmis mesaje neutre. Prim-vicepreşedintele Cristian Preda şi vicepreşedintele Sever Voinescu au declarat că încă nu au luat o decizie, în timp ce vicepreşedintele Sulfina Barbu a spus, luni, că partidul nu poate chema electoratul la votul din 29 iulie atât timp cât nu există asigurarea că referendumul se va derula în mod corect.

Dezbaterile ce vor avea loc marţi în Colegiul Director nu se anunţă a fi foarte calme, cu atât mai mult cu cât lideri importanţi din teritoriu au transmis public mesajul pentru prezentarea la urne.

De pildă, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a declarat luni că electoratul trebuie să vină la vot pe 29 iulie, susţinând că votul popular va fi majoritar în favoarea lui Băsescu.

Sondajele apărute în mass-media sunt menite să intoxice opinia publică, dar cred că românii ştiu să facă diferenţa între un vot politic şi unul prin care apărăm democraţia şi instituţia Preşedinţiei României. Recomand tuturor cetăţenilor judeţului să participe la vot pentru a demonstra susţinerea faţă de preşedinte. Am ajuns în această situaţie printr-o maşinaţiune politică, dar votul popular îi va da câştig de cauză lui Traian Băsescu„, a declarat Seculici, citat de Mediafax.

Importanţa mesajului care va trebui adoptat de PDL este recunoscută indirect şi de către preşedintele suspendat.

Traian Băsescu, a declarat, luni, la Hotnews, că „singurul lucru extrem de important” este câţi cetăţeni vor sta acasă, alăturaţi celor care vin la vot şi votează împotriva demiterii, în raport cu cei care aprobă demiterea sa din funcţie: „Singurul lucru extrem de important este legat de proporţia votanţi «Nu» şi cei care stau acasă, pe de o parte, şi votanţi «Da». Eu cred că cei cu «Da» vor fi mult mai puţini”.

Tot în Colegiul Director de marţi pedeliştii ar urma să dezbată şi problemele tehnice legate de referendum. Conform preşedintelui PDL Bucureşti, Adriean Videanu, democrat-liberalii trebuie să monitorizeze şi votul multiplu, în condiţiile în care la alegerile locale în mediul rural ar fi fost mai multe liste suplimentare decât ar fi fost necesar.

„Vom avea răspunsuri în timp util, inclusiv în ziua votului, din fiecare secție de vot din țară, cu atât mai mult cu cât în ziua de luni, probabil marți, după ziua referendumului, o să vă dăm nominal pe toți cei care au votat pe listele suplimentare și dacă au fost identificați pe listele permanente. Repet acest apel pe care îl facem: cetățenii să nu se lase ademeniți de politiceni să fie masă de manevră. Trebuie să avem un referendum fără nicio posibilitate de contestate a rezultatului, indiferent care ar fi acesta”, a declarat, duminică, preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Schimbări la programul Rabla 2025. Ce sumă primești pentru hibride și benzină
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Alertă alimentară în România. 12 sortimente din acest produs, retrase
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Schimbări majore la sistemul de pensii: Care este noua formulă de calcul
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Ungaria și Serbia, alianța militară care pune pe jar Balcanii. Albania s-a aliat cu Kosovo și Croația
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”