PDL-iştii, chemaţi la Cotroceni. Băsescu s-a întâlnit cu candidaţii la şefia partidului

Candidaţii la şefia PDL au fost chemaţi la discuţii, la Palatul Cotroceni. Elena Udrea, aspirantă la funcţia de preşedinte al partidului, a dezvăluit că a participat, zilele trecute, la o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.
Filip Stan
17 mart. 2013, 17:54
PDL-iştii, chemaţi la Cotroceni. Băsescu s-a întâlnit cu candidaţii la şefia partidului

Elena Udrea a declarat, la Pro TV, că toţi candidaţii  la şefia PDL, precum şi susţinători ai acestora, au avut discuţii cu preşedintele Băsescu.

Cu toţii, ne-am întâlnit cu preşedintele în ultima perioadă. Cu toţii. Şi candidaţi, şi susţinători ai candidaţilor. Deci au fost discuţii la care au participat mai multe persoane„, a spus Udrea.

„Toţi candidaţii la preşedinţia discută cu preşedintele, nu numai eu. Chiar şi domnul Blaga. Nu este nici o discrimare pozitivă pentur mine sau faţă de mine faptul că am avut ocazia să vorbesc cu şeful statului pentru că şi ceilalţi au avut această ocazie”, a precizat Udrea, ulterior, la România TV.

Democrat-liberala a arătat că Băsescu nu i-a chemat să le dea sfaturi, „doar dacă noi candidaţii avem ceva să-i spunem”.

Nu ţine să ne sfătuiască, nu ţine să ne spună ceva în privat. Dânsul când vrea să spună ceva, spune public şi fiecare ia de acolo, dacă are ceva de luat”, a completat Udrea.

Pe de altă parte, deputatul PDL a declarat că, dacă destinul PDL stă în „pantofii ei”, ea este gata să meargă în teneşi.

Eu ma bucur ca am vorbit de tocuri in cazul Elenei Udrea si nu am vorbit de hotie, de incompetenta. Bun, ok, sa se spuna atunci ca port tocuri, desi am spus ca nici asta nu este atat de important. Daca destinul Partidului Democrat Liberal sta in pantofii Elenei Udrea sunt gata sa merg in tenisi„,  a precizat Udrea.

CITEŞTE ŞI Udrea: La Preşedinţie candidează Ponta şi Tăriceanu. Antonescu, în scădere de popularitate

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Doliu uriaș în lumea actorilor. A murit un artist iubit de milioane de români
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit un actor foarte popular
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât